Culmea alegerilor, într-o comună din România. Un mort, ales șef într-o secție de votare

alegeri votare stampila
Foto: European Parliament

O femeie care a murit în urmă cu două luni a fost aleasă ca membru în biroul electoral dintr-o secție de votare din comuna Santa Mare, județul Botoșani.

Rodica Drobotă a fost desemnată pentru funcția de locțiitoare a președintelui secției de votare cu numărul 354 din județul Botoșani, aflată în comuna Santa Mare.

Potrivit botosaninews.ro, s-a ajuns în această situație în urma tragerii la sorți pentru desemnarea președinților și a locțiitorilor birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Defuncta Rodica Drobotă a fost desemnată ca locțiitor de către Autoritatea Electorală Permanentă, deși a murit din luna martie.

Eroarea a apărut deoarece Autoritatea Electorală Permanentă nu și-a actualizat baza sa de date înaintea tragerii la sorți de luni.

„Din cât am înțeles, primăria a comunicat AEP faptul că persoana respectivă a decedat, dar nu au fost operate modificările în baza date date a AEP”, a declarat pentru agerpres.ro Rodica Cociorvă, președintele Biroului Electoral de Circumscripție al comunei Santa Mare.

Recomandările editorilor GreatNews:

Noile radare care dau frisoane vitezomanilor. Scanează mașinile în detaliu
Un român, inclus în TOP 40 cei mai puternici parlamentari europeni
Copiii invizibili ai României ies la lumină și își clădesc un alt viitor

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.