Cu cât vor liberalii să mărească pensiile în acest an

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Florin Câțu, ministrul Finanțelor Publice, a declarat că va fi imposibil ca pensiile să fie mărite în acest an cu 40%, așa cum își dorea PSD până să plece de la guvernare.

Câțu crede că o creștere cu 40% ar fi un dezastru pentru România și propune o majorare mai timidă, de 10 procente.

”10% înseamnă anul viitor un punct procentual creştere a cheltuielilor bugetare, deci chiar şi 10% înseamnă foarte mult, iar 40% înseamnă România izolată în faţa investitorilor străini. Rămânem izolaţi. Şi înseamnă imediat o destabilizare a finanţelor publice în România. Este un cost mult prea mare, pe care nu putem să-l ducem. 40% era un risc major pentru stabilitatea economică într-o perioadă de creştere economică cu 4%”, a declarat Florin Câțu la Realitatea Plus.

Rămâne de văzut dacă Guvernul va găsi o soluție legislativă la această problemă, mai ales că legea pensiilor, gândită de Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu, prevede majorarea pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie. PSD încă are majoritate în Parlament.

”Pentru a creşte pensiile şi cu 10% este un efort bugetar important într-un an în care avem nevoie de investiţii, într-un an în care avem nevoie de a creşte capacitatea de producţie a economiei, de a salva companii, de a salva locuri de muncă”, a continuat Câțu pentru sursa citată.

”În timp ce noi vorbim de această creştere a pensiilor, sunt zeci de mii, sute de mii de români care au fost în şomaj tehnic, un milion de oameni au fost în şomaj tehnic, şi acolo este un efort bugetar, pentru că am plătit pe de o parte şomajul tehnic, dar ca să îi ajutăm să se întoarcă la locul de muncă avem un program prin care plătim 41,5% din salariu”, a mai spus ministrul Finanțelor.