Cu cât cresc alocațiile pentru copii

părinți copii
Foto: finelightarts / pixabay.com

Începând cu luna august, alocațiile pentru copii vor crește. Astfel, pentru copiii care au între 2 și 18 ani va crește de la 156 de lei la 185 de lei, pentru copiii din grupa de vârstă 0-2 ani va crește de la 311 la 369 de lei, iar pentru cei cu handicap, cuantumul va crește de la 311 la 369 de lei.

În 2021 sunt prevăzute două creșteri (ianuarie și iulie), iar cuantumurile vor crește la 242 de lei (pentru cei de 2-18 ani), respectiv 484 de lei (grupa de vârstă 0-2 ani și cei cu handicap).

Din luna iulie 2022, alocațiile de stat pentru copii vor fi de 300 de lei, respectiv de 600 de lei. Conform Ordonanței de Urgență, din anul 2023 se vor majora cu rata medie anuală inflației.
În urmă cu două zile, președintele Klaus Iohannis declara că în ceea ce privește creșterea alocațiilor și pensiilor „ne găsim într-o situație foarte complicată”.

„Ne dorim sincer să creștem și alocațiile și pensiile. De la dorința sinceră la putința sinceră e o cale mai lungă. Când ne luptăm să revigorăm economia, nu cred că se așteaptă cineva că toate cheltuielile planificate inițial să fie și făcute. Am rugat Guvernul să facă propunerile cele mai bune.

Este destul de evident că o creștere de 40% a pensiile nu poate fi făcută, nu sunt bani. Nu putem să lăsăm categoria cea mai vulnerabilă, pensionarii, să plătească costul recesiunii. Pensiile vor crește, punct și clar, cât, va calcula guvernul. PNL a fost primul care a propus dublarea alocațiilor pentru copii. Ne dorim ca această dublare să devină realitate, pe etape sau cum spune cineva, pas cu pas”, a declarat președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.