AcasăSocialCrucea Roşie Română, al treilea convoi cu ajutoare umanitare la Cernăuţi

Crucea Roşie Română, al treilea convoi cu ajutoare umanitare la Cernăuţi

-

Tirurile vor pleca Bucureşti, Cluj, Sălaj şi Sibiu, urmând să se întâlnească în Vama Siret, de unde vor pleca în convoi la depozitul Crucii Roşii Ucrainene din Cernăuţi, Ucraina. Ruta Siret-Cernăuți este, până în prezent, singurul culoar verde ce permite trecerea în siguranţă a convoiului umanitar.

Convoiul umanitar organizat de Crucea Roşie Română va fi format din cinci tiruri cu 120 de tone de alimente greu perisabile, produse de igienă personală, materiale de cazarmament, medicamente şi hrană pentru animalele de companie. Donaţiile provin atât de la persoane juridice, cât și de la cetățenii din judeţele Cluj, Sălaj, Sibiu, Olt, Vâlcea sau Bucureşti.

„Tot acest efort depus de voluntari, de personalul angajat al Crucii Roşii Române şi de multe alte instituţii partenere ce au contribuit de colectarea donaţiilor este o dovadă incontestabilă a faptului că umanitatea nu are graniţe. Toate materialele primite vor fi distribuite de colegii noştri din Ucraina în localităţile unde este cea mai mare nevoie de ajutor”, a declarat Marius Ion, director departament logistică şi achiziţii, şef delegaţie convoi umanitar, citat de Agerpres.ro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dana Balan
Dana Balan
Jurnalist GreatNews, debutat în presa scrisă în 2003, pentru publicații precum Opinia Studențească, Elle, Evenimentul Zilei sau Dilema Veche. Crede că jurnalismul practicat cu integritate este cea mai frumoasă meserie din lume.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele unde s-au obținut cele mai multe medii de 10...

0
În acest an, 24 de elevi au încheiat probele scrise de la examenul de Bacalaureat cu media 10, a anunțat Ministerul Educației. Numărul candidaților...

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...