Criză în Rusia. Putin a făcut declarații la TV după revolta lui Prigojin

Vladimir Putin
Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a susținut un discurs televizat, sâmbătă dimineață, ca o reacție în urma revoltei lui Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner.

„Aceasta este o campanie aventurieră criminală. Este echivalentă cu o revoltă armată. Rusia se va apăra. Luptăm pentru viața și securitatea cetățenilor noștri și pentru integritatea noastră teritorială. Este o încercare de a ne submina din interior. Aceasta este trădare”, a transmis Vladimir Putin.

Putin spune că acțiunea lui Prigojin „este trădare față de cei care luptă pe front, un cuțit în spate pentru ruși”. „Trebuia să facem orice să oprim asta. Măsurile pe care le vom lua vor fi extrem de dure. Cei responsabili vor fi aduși în fața judecății.

Au fost luate măsuri restrictive în Moscova. Situația din Rostov rămâne complicată. Ca președinte al Rusiei, comandant suprem al Armatei și cetățean rus fac tot ce pot să resping asta.

Cei care au trădat Rusia să nu își asume în niciun fel participarea într-un conflicat armat”, a mai spus Putin.

Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a susţinut că trupele sale au intrat în Rusia. Imaginile de pe reţelele de socializare par să arate că trupele Wagner au înconjurat o clădire guvernamentală din Rostov pe Don. Primarul din Moscova a anunţat că sunt luate măsuri anti-teroriste pentru a întări securitatea în capitala Rusiei.

Serviciul secret rus de securitate FSB a anunțat vineri noapte că a început o anchetă împotriva lui Evgheni Prigojin.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.