Cristela și Călin Georgescu, apariție împreună. „Numeau minunea și puterea lui Dumnezeu fie armată de troli, fie o mână din afară”

Sursa: Captură YouTube

Într-o intervenție online, Călin Georgescu și soția sa, Cristela Georgescu, au răspuns la unele dintre acuzațiile ce i se aduc candidatului independent ce a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Cei doi au vorbit despre alegeri tot în termeni mesianici, victoria lui Georgescu fiind echivalată cu o „minune” a lui Dumnezeu.

De exemplu, Cristela Georgescu a spus că i-a fost foarte greu să vadă cum la televizor oamenii numeau „minunea și puterea lui Dumnezeu” drept o „armată de troli”.

„Dragii mei, eu sunt o persoană care la 34 de ani am fost anunțată că mai am de trăit 3 luni. Și medicina a ridicat din umeri și m-a trimis acasă. Și un medic cu credință în Dumnezeu, un medic care nu era ortodox, dar pentru care eu am primit binecuvântare de la părintele duhovnic, a spus „tu mergi la medic, tu nu mergi acolo ca să-ți schimb credința ta”, m-a ajutat să înțeleg că atunci când te bazezi 100% pe Dumnezeu și pe credință nu poți să ieși decât mai mult decât biruitor. Au trecut 20 de ani de atunci, eu am umblat prin valea umbrei morții și umblu și de 24 de ore tot pe-acolo. Dar nu mă tem. Pentru că știu cine mă poartă de mână.

Însă, nu vreau să vă ascund, îmi este foarte greu să privesc… În acea noapte a alegerilor am privit cu compasiune chipurile unor oameni, copii și ei ai lui Dumnezeu, care numeau minunea și puterea lui Dumnezeu fie armată de troli, fie o mână din afară, fie o structură de comunicare foarte bine pusă la punct, fie banii rușilor dați chinezilor de la TikTok. Am auzit toate denumirile posibile, doar Dumnezeu nu a fost recunoscut în toată măreția sa. (…) Este foarte greu să crezi în miracole, știu. Nici eu nu am crezut că mai am vreo șansă să mai trăiesc. Și au trecut 20 de ani”, a spus Cristela Georgescu în clipul video în care apare alături de soțul său.

Ea mai spus că soțul său a intrat în cursa electorală pentru că a auzit „chemarea” și că singura condiție pusă de ea, ca soție, pentru a accepta acest lucru, a fost ca fiecare „succes să-i fie atribuit lui Dumnezeu”: „Vă rog să ne credeți că eram foarte fericiți. Acum 3 săptămâni am reușit, în sfârșit, să ne cumpărăm o căsuță aici în România. Am locuit cu chirie până acum. Și era foarte liniștită viața noastră. Însă, atunci când Călin a hotărât să răspundă acestei chemări am avut o singură condiție pentru a-l susține și a intra.

Ca fiecare pas care este un succes să-i fie nu atribuit, ci recunoscut lui Dumnezeu. Pentru că am intrat cu buget 0, cu o echipă foarte mică, doar și doar cu voluntari care s-au alăturat. (…) Condiția mea a fost asta, ca oricare ar fi succesul, să-i fie atribuit lui Dumnezeu. Pentru că nu este nici al lui Călin, nici al nostru, al noastru ca echipă, ca voluntari, nici al nostru ca popor. Este al lui Dumnezeu prin noi, poporul. E foarte important.”

Călin Georgescu a declarat și el că el nu este pentru ieșirea din NATO sau din UE, și că manipulările care circulă în spațiul public „sunt plecate dintr-un con de umbră malefic, pe care nu îl putem recunoaște la ființa umană.”

„Dragii mei, sunt tată de băieți. Am 3 băieți. Suntem o familie puternică, unită, și care nu am promovat decât iubirea. Nu vă lăsați manipulați de aceste lucruri legate de faptul că noi am vrea să distrugem democrația. Nu am dorit decât binele, nu am nicio legătură cu Rusia, sunt român în primul rând, nu am legătură și nu sunt legionar, nu sunt antisemit, nu am legătură cu nimic din ce înseamnă sistemul oligarhic, nu am legătură cu nimic din ceea ce înseamnă a opri lucrurile de bază din România ci din contră, trebuie deschise toate cărările pentru a ne dezvolta economic.

Nu am nimica… nu vreau să interzic cezariana sau avortul sau alte chestiuni de genul ăsta. N-avem nimic de-a face cu aceste lucruri. Sunt proeuropean, suntem în Europa de la facerea lumii. Suntem aicia cu vecinii noștri, cu țara noastră, am lucrat în toate sistemele internaționale importante și nu putem să ne dezicem de ele, dar putem însă să ne impunem punctul de vedere, să avem atitudinea noastră. Nu putem să stăm în genunchi în fața nimănui, decât în fața lui Dumnezeu”, a mai spus el.

„Nu doresc ieșirea din NATO, nu doresc ieșirea din Uniunea Europeană. Doresc, însă, să avem atitudine, să nu stăm în genunchi acolo, să nu primim orice, să facem totul în avantajul și în interesul nostru național. Este o invenție, nu sunt anti la nimic. Nu poate legislația europeană să prevaleze peste Constituția noastră. Dincolo de asta, cel mai important lucru este că oriunde am fi, și orice am face, noi trebuie să avem pace în țara noastră. Nu putem să intrăm în războiul altora și în interesele altora care ne aduc nouă prejudicii”, a continuat Călin Georgescu.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version