Criminalul polițistului din Timiș s-a sinucis în celulă

Ionel Marcel Lepa a fost prins

La doar o săptămână după ce a ucis un polițist în Timiș, Marcel Ionel Lepa s-a sinucis în penitenciarul din Timișoara.

Bărbatul, care era singur în celulă, s-a spânzurat. Acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Lepa s-ar fi spânzurat cu un cearceaf în baia camerei de detenție. A fost descoperit de gardieni.

A fost demarată o anchetă internă la Penitenciarul „Popa Şapcă” din Timişoara, după ce ucigaşul poliţistului s-a sinucis, în baie. Marcel Ionel Leca a fost fost găsit spânzurat, luni dimineaţa, în jurul orei 6.30.

Marcel Ionel Lepa ar fi trebuit să ajungă azi în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara, care urmau să ia o decizie la contestația acestuia față de măsura de arestare preventivă pentru 30 de zile, luată vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Lepa declarase că nu a dorit să îl ucidă pe polițistul din Recaș, precizând că regretă fapta și că a dorit să tragă în zona picioarelor.