Crima de la Mediaș. Prima decizie a judecătorilor

Cei trei bărbați reținuți de anchetatori în cazul crimei de la Mediaș au ajuns în fața judecătorilor, care au decis să fie arestați preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, R.M., în vârstă de 30 de ani, din județul Alba, este cercetat pentru omor calificat, O.O.I., de 38 de ani, din județul Sibiu, este cercetat penal pentru omor, iar A.P., de 34 de ani, din județul Alba, este cercetat pentru lovire sau alte violențe.

Sâmbăta trecută, un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost înjunghiat mortal pe o stradă din Mediaș, după un scandal care a pornit într-un club. Între două grupuri ar fi avut loc un conflict care a continuat pe o stradă din apropiere.

Potrivit unor surse judiciare, doi dintre cei trei au ieșit din închisoare pe baza legii recursului compensatoriu.

650 de infractori eliberați înainte de termen s-au întors deja înapoi după gratii, potrivit sindicatului angajaților din penitenciare.

USR a anunțat că depune un proiect de lege de abrogare a legii privind recursul compensatoriu.

Legea recursului compensatoriu prevede că deținuții încarcerați în condiții inumane – în special acestea referindu-se la spațiul din penitenciar – beneficiază de șase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.

Ministerul de justiție a precizat, într-un răspuns oficial la o interpelare adresată de deputatul PNL Florin Roman, că, 188 dintre deținuții eliberați în baza legii recursului compensatoriu s-au reîntors în închisoare după ce au comis tâlhării, violuri, crime, tentativă de crimă. ​

Deputaul PNL, Florin Roman, a anunțat că va depune un proiect de lege ca persoanele care comit „infracțiuni cu violențe, crime, tentative de crimă, tâlhăriri sau viol” să nu mai beneficize de prevederile legii privind regimul compensatoriu.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.