Creștere uriașă a pensiei. Un pensionar va primi 5.930 de lei în plus după recalculare

recalculare pensii 1 octombrie 2018

Foto: zstupar / pixabay.com

Un sibian va primi o pensie cu aproape 6.000 de lei mai mare recalculare, relatează publicația locală „Turnul Sfatului”.

Până acum, pensionarul din Sibiu avea o pensie de 19.768 de lei brut, iar de la 1 septembrie va primi o pensie de 25.698 de lei brut, a transmis Casa de Pensii Sibiu, ceea ce înseamnă că în urma recalculării persoana a primit 5.930 de lei în plus.

Aceasta este cea mai mare creștere de pensie înregistrată în județul Sibiu, a mai transmis instituția. În total, peste 83.000 de pensionari din județ vor avea pensii mărite, creșterea medie fiind de 524 de lei.

În vreme ce unii români se vor bucura de creșteri substanțiale începând cu luna septembrie, alții și-au văzut pensia redusă chiar și cu 60% în urma recalculării. Ei vor continua, totuși, să primească pensia în plată, însă de la anul nu vor putea beneficia de indexarea pensiei cu rata inflației și nici de alte majorări. Pensia recalculată va fi cea care se va indexa cu rata inflației, iar abia în momentul în care aceasta va depăși pensia în plată pensionarii vor putea beneficia de noi măriri.

De exemplu, persoanele cu dizabilități, care au putut să iasă la pensie după un stagiu de cotizare mai scurt, sunt acum dezavantajate de noua lege, pensiile fiindu-le reduse și cu 60%.

De pildă, unui economist care a muncit 11 ani și 8 luni pensia i-a scăzut cu 60%, de la 4.067 de lei la 1.662 de lei. Un alt exemplu este cel al unei contabile care a muncit 16 ani, și căreia pensia i-a fost tăiată cu 60%, ajungând de la 3.085 de lei la 1.230 de lei.

Persoanele cu dizabilități au anunțat că, dacă situația nu se remediază, vor protesta în stradă pe 16 septembrie.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version