Cresc amenzile în mijloacele de transport din București. O călătorie poate costa 500 de lei

autobuze ratb
Foto: ratb.ro

Noi reguli pentru cetățenii care aleg să meargă cu vehiculele Societății de Transport București. Sancțiunile pentru călătorii fără bilet ajung și la 500 de lei.

Potrivit noului regulament al serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București-Ilfov, călătorii care nu au bilet vor putea să plătească pe loc o suprataxă de 50 de lei. Dacă aleg să nu plătească, amenda poate ajunge la 500 de lei.

Aspru vor fi pedepsiți și călătorii care au abonament, însă nu validează cardul de călătorie la fiecare urcare în mijlocul de transport. Aceștia vor plăti 150 de lei.

Noile amenzi ale Societății de Transport București

Potrivit regulamentului se sancționează cu amendă de 500 de lei următoarele fapte:
– călătoria fără titlu de călătorie valabil (emitent, operator, tarif și perioadă de valabilitate) și validat la începutul călătoriei, sau fără un alt document care să permită efectuarea călătoriei;
– împiedicarea în orice mod a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorul autorizat, să- şi exercite atribuţiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;
– agresarea fizică sau verbală a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorului autorizat, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;
– solicitarea de deschidere a uşilor vehiculelor de transport public de persoane, între staţii sau la semafoare;
– angajarea de discutii cu conducatorul vehiculului de transport în comun în timpul circulatiei;
– împiedicarea organelor de control să – si exercite atributiile, inclusiv refuzul de legitimare;
– călătoria pe scări, pe părţile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor;
– intervenţia neautorizată la aparatele/instalaţiile vehiculului;
– acţionarea semnalului de alarmă fără a exista un pericol iminent pentru siguranţa vehiculului sau a călătorilor;
– producerea dezordinii în orice mod la urcare, la coborâre sau în interiorul vehiculului;
– lipirea afişelor în interiorul sau exteriorul vehiculului, precum și în stații, cu excepția situațiilor în care asemenea acțiuni sunt realizate în cadrul unor contracte comerciale semnate cu operatorii, cu autoritățile contractante sau cu ADTPBI;
– deteriorarea sau murdărirea sub orice formă a vehiculului;
– desfăşurarea unei activităţi comerciale neautorizate în interiorul vehiculului și în stații;
– fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în interiorul vehiculului;
– tulburarea ordinei şi liniştei celorlalţi călători.
– aruncarea de obiecte de orice fel pe fereastra ori uşa vehiculului;
– transportarea de materiale inflamabile (butelii de aragaz, butelii pentru oxigen sau acetilenă, bidoane cu benzină sau petrol, bidoane cu carbit, arme de foc neasigurate, etc);
– transportarea bagajelor sau obiectelor de dimensiuni mari (saci, lazi, mobilier, bare, metalice, etc.);

Cu amendă de 150 lei se sancționează:
– călătoria cu un titlu de călătorie valabil dar nevalidat, indiferent de modul de obținere;

Cu amendă de 100 lei se sancționează:
– ocuparea locurilor de pe scaune cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei, pentru fiecare loc ocupat cu mărfurile sau bagajele respective.