Creatorii vaccinului anti-coronavirus de la Pfizer: Avem 15 vaccinuri împotriva cancerului aflate în teste clinice

Fondatorii BioNTech, Uğur Şahin și Özlem Türeci FOTO: Stefan Albrecht/BioNTech (via Wikimedia Commons)

Fondatorii BioNTech, Uğur Şahin și Özlem Türeci FOTO: Stefan Albrecht/BioNTech (via Wikimedia Commons)

Cei doi fondatori ai BioNTech, soții Uğur Șahin şi Özlem Türeci, spun că oamenii de știință din cadrul companiei fac studii avansate privind potențialul ARN-ului de a pune în mișcare sistemul imunitar pentru a lupta împotriva unor boli precum cancerul, malaria, tuberculoza sau HIV.

„Avem 15 vaccinuri anticancerigene supuse testării clinice, cel mai avansat fiind cel împotriva melanomului”, transmit fondatorii BioNTech, care au lucrat alături de Pfizer la dezvoltarea vaccinului anti-COVID 19.

În următorii 5 ani ar urma să apară pe piață unele dintre aceste vaccinuri, iar altele noi să intre în studii avansate clinice, speră cei de la BioNTech.

Studiile cu privire la importanța ARN mesager în întărirea sistemului imunitar împotriva cancerului se fac din anii 1990. Progresele științifice realizate în acest domeniu sunt relatate în cartea „Vaccinul care a schimbat lumea”, care a fost scrisă alături de jurnalistul Joe Miller.

„ARN mesager este cea mai veche formă de programare construită de natură, deoarece transmite celulelor instrucţiunile de producere a proteinelor. Am înţeles imediat potenţialul enorm care exista în furnizarea de informaţii direct celulelor imune, codificându-le în ARN mesager. Şi apoi lasă sistemul imunitar să facă ceea ce face cel mai bine: să ne protejeze corpul de ameninţări”, a explicat Ugur Sahin.

Cei doi mai spun că ARN mesager permite să reprogramăm sistemul imunitar nu doar pentru a-l stimula, ci şi pentru a-l calma, iar „acest lucru va fi preţios pentru tratamentul bolilor autoimune în care daunele sunt făcute de un sistem imunitar hiper-reactiv şi în medicina regenerativă”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version