„Coșurile solidarității”. De ce coboară italienii mâncare de la balcoane

coșurile solidarității italia
Foto: Captură Euronews

Italia este țara cea mai lovită de pandemia de coronavirus, însă unii locuitori se gândesc și la cei mai puțini norocoși decât ei.

Așa că unii rezidenți au început să coboare de la balcoane coșuri ce conțin alimente și produse esențiale pe care le oferă oamenilor sărmani.

Aceste „coșuri ale solidarității” s-au dovedit o metodă inteligentă de a dona mâncare, respectând în același timp regulile stricte de distanțare socială, relatează Euronews.com.

Economia Italiei a primit o lovitură puternică din cauza pandemiei de coronavirus, iar unii locuitori și-au pierdut locurile de muncă și sursele de venit, fiind nevoiți să ceară ajutor comunității.

„Suntem cu toții în aceeași barcă”, a declarat Angelo Picone din Napoli, organizatorul inițiativei „coșurile solidarității”, pentru sursa citată. El a mai spus că italienii, și în special cei din Napoli, au reacționat uimitor în fața crizei.

Inițiativa lui se numește „coșul suspendat”, numele fiind inspirat din tradiția existentă în Napoli de a lăsa o „cafea suspendată” în baruri pentru cei care nu și-o permit.

Potrivit unei analize realizate de Fondul de Ajutorare Europeană a celor mai Vulnerabili, peste 500.000 de italieni din Napoli ar putea avea nevoie în curând de ajutoare sub formă de alimente.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.