Costumul burkini, interzis pe plajă după ce a iscat violențe între francezi și musulmani

burkini
Costumul de baie burkini acoperă tot corpul femeilor. Foto: imgur.com

Un sat de pe Insula Corsica a devenit a treia localitate din Franța care a interzis costumul de baie de tip burkini, după ce au avut loc mai multe ciocniri între localnici francezi și tineri de origine nord-africană, informează „The Telegraph”.

În urma violențelor, primarul din oraș a decis să interzică purtarea acestui tip de costum de baie care acoperă în întregime corpul femeilor. Astfel, începând de astăzi, costumele de tip burkini sunt interzise în Sisco, un micuț sat din nordul insulei.

Se pare că disputa a început în momentul în care un turist a fotografiat câteva femei tinere care purtau burkini.

„Iar magrebienii (persoanele originare din nordul Africii) nu au vrut să fie pozați”, a explicat primarul din Sisco. Conflictul a escaladat rapid și a durat mai multe ore. 100 de polițiști au fost trimiși pe străzi pentru a aplana violențele. 5 oameni au fost răniți, iar mai multe mașini au fost incendiate.

Tot în această vară, primarul din Cannes a interzis și el costumele burkini, declarând că nu va permite ca „o uniformă care este simbolul extremismului islamist” să fie purtată pe plajele din oraș.

Cei care susțin interzicerea acestui tip de costum de baie, care este purtat de unele femei musulmane pentru a respecta preceptele potrivit cărora femeile trebuie să se îmbrace modest în public, consideră că el nu este compatibil cu principiile seculare franceze. Dar opozanții lor consideră că interzicerea costumelor burkini este discriminatorie.

Vălurile de tip burka și niqab, care acoperă nu doar părul femeilor, ci și fața acestora, sunt interzise în Franța din anul 2004. Din 2011, purtarea lor este interzisă și în Belgia. Pe de altă parte însă, costumul de tip burkini nu acoperă fața femeilor.

O tânără bolnavă în stadiu terminal și-a chemat prietenii la o petrecere înainte de a se sinucide

https://greatnews.ro/locul-unde-oamenii-traiesc-sub-pamant/

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.