Fostul prodecan al Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București, Cosmin Şerbănescu, a fost condamnat la şase ani de închisoare, după ce a primit de la studenţii săi sume cuprinse între 400 de lei şi 400 de euro în schimbul unor lucrări de licenţă gata făcute şi a unor note de promovare, relatează digi24.ro.
Decizia luată ieri de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată de acuzat. Conferențiarul universitar Cosmin Şerbănescu a fost judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Instanţa a decis și confiscarea de la Cosmin Şerbănescu a sumelor de 9.730 de euro, de 1.525 de lei şi de 1.300 de dolari.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi unul dintre studenţii care i-a dat mită fostului prodecan, Rami Bayssi, la un an şi patru luni de închisoare.
Potrivit Parchetului instanţei supreme, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări şi reasigurări, Şerbănescu a cerut şi a primit de la studenţi sume între 400 de lei şi 400 de euro. În schimbul sumelor de bani, el le oferea studenților lucrări de licenţă gata făcute, în formă digitală. Profesorul este acuzat de procurori că a luat mită de la opt studenți.

Procurorii mai spun că Şerbănescu le-ar fi garantat studenţilor că el, în calitate şi de membru al comisiei de licenţă, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licenţă.
Potrivit anchetatorilor, fostul prodecan “a acceptat să-şi traficheze influenţa, în schimbul banilor primiţi, prin intervenţii la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licenţă şi membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an şi a celor de licenţă”.
Cosmin Șerbănescu se află în arest preventiv din data de 18 iulie 2014. La acea dată, prodecanul a fost ridicat de oamenii legii chiar dintr-o întâlnire cu Ministrul Finanțelor, potrivit stirileprotv.ro.
Recomandările editorilor GreatNews:
Doi români s-au filmat în timp ce furau dintr-un supermarket din Anglia
Cea mai dezvoltată comună din România s-a îmbogățit din bani europeni și sfidează sărăcia
Cea mai curajoasă bunicuță din România. Cum a demascat trei hoți
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
Am auzit azi de la un amic ca are un preieten caruia medicii nu vor sa-i administreze copilasului lui de numai un an citostatice daca nu le da 2000 lei de fiecare data. Desi era un om instarit, acum a ajuns aproape falit. De astia ce parere aveti?
Trimiteți-ne datele sale de contact la adresa redactiagreatnews[at]gmail.com
HOTII CARE PRADA TARA CU MILIOANELE PRIMESC PEDEAPSA MULT MAI PUTIN CA PROFESORUL CU VREO NISCAIVA LEI PACATOSI .
Bine zis d-le Anton! Pe aia ii judeca alti judecatori si ii acuza alti procurori. Nu-i asa ca avemi legi pentru orice clasa sociala? Cum altfel sunt aceste legi daca nu partinitoare si f f f interpretabile??