Coronavirus în România. Brățări de monitorizare pentru persoanele aflate în carantină și izolare

FOTO: torez_e/Pixabay.com
FOTO: torez_e/Pixabay.com

Persoanele care intră în carantină sau în izolare la domiciliu timp de 14 zile vor avea asupra lor brățări și holtere care le vor monitoriza starea de sănătate, potrivit Hotnews.ro. Mai mult, potrivit secretarului de sat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, brățările vor putea transmite, în timp real, localizarea acestora și „ne vor spune dacă stau acasă sau pleacă aiurea prin mall-uri și piețe”.

Potrivit secretarului de stat Tătaru, proiectul este unul pilot, realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 și va fi aplicat, pentru început doar în București, pentru că în Capitală este și cea mai mare aglomerare urbană.

În acest moment există 350 de astfel de echipamente și urmează ca până la finalul săptămânii să mai vină încă 500. În următoarea perioadă capacitatea va ajunge la 3.000 de brățări.

„În momentul acesta este un proiect pilot pentru București, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 – cei care ne dau aceste holtere sau aceste brățări. În momentul în care se încheie 14 zile, le mutăm la alte persoane și tot așa. Momentan avem 350, vor mai veni încă 500 până la finalul săptămânii.

Numărul lor va crește, în următoarele săptămâni, până la 3.000. Bucureștiul fiind cea mai mare aglomerație urbană începem cu el, iar în măsura în care găsim colaborare, putem extinde la nivelul întregii țări. Vom centraliza toate aceste informații și vor ajunge și la minister”, a precizat Nelu Tătaru, citat de Hotnews.ro.

Polițiștii au întocmit 18 dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Este vorba despre persoane care nu au respectat regulile de izolare pentru coronavirus. Până acum, în România s-au înregistrat 17 îmbolnăviri, iar 5 pacienți s-au vindecat. S-au luat analize pentru 52 de persoane cu suspiciunea de coronavirus, acestea fiind în carantină instituționalizată. Alte 11.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu timp de 14 zile.

FOTO: torez_e/Pixabay.com