AcasăSocialCopil de 12 ani prins de polițiști la volanul unei mașini

Copil de 12 ani prins de polițiști la volanul unei mașini

-

Un copil de 12 ani a fost prins de poliție la volanul unei mașini. El furase mașina părinților și ieșise la plimbare, relatează observatornews.ro.

Copilul a fost oprit de polițiștii din județul Dolj în satul Ocolna, comuna Amărăștii de Jos, după ce a refuzat să tragă pe dreapta la semnalul polițiștilor. Agenții au reușit să-l oprească după aproximativ un kilometru.

Minorul este din comuna Amărăștii de Jos și are acum dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Din păcate nu este pentru prima dată când la volanul mașinilor conduse pe șoselele din România se află minori.

În luna iulie a acestui an, o adolescentă în vârstă de 15 ani și-a pierdut viața după ce autoturismul în care se afla, condus de un tânăr de aceeași vârstă, s-a răsturnat pe E85, în județul Buzău. Mașina pe care o conducea adolescentul era furată de la părinți.

Iar în luna septembrie o tânără în vârstă de 17 ani, din Brăila, s-a urcat la volanul unei mașini fără să aibă permis, fiind și sub influența drogurilor. În mașină se afla și fratele ei de 16 ani. Fata a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp, iar fratele ei a murit.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...