Un copil din Sibiu, în vârstă de 12 ani, a ajuns masterand la Universitatea Elvețiană de Științe Aplicate, datorită cunoștințelor sale din domeniul IT.
Recunoașterea aptitudinilor lui Petru Rogojan s-a produs în urmă cu doi ani, când copilul a fost dus de mama sa să îl înscrie la cursul de web design al Asociației profesionale Swiss Webacademy.
Inițial, din cauza vârstei sale, Petru Rogojan a fost refuzat de către directoarea Swiss Webacademy, care i-a propus mamei să mai aștepte măcar încă doi ani pentru a-și înscrie copilul la curs.
Ulterior, determinarea lui Petru Rogojan a făcut ca acesta să fie acceptat, cu condiția că va întrerupe cursul dacă nu se va descurca.
Astfel, Petru Rogojan a fost înscris în grupa de adulți pentru specializarea de web designer, cu miza obținerii unui atestat achivalent cu 30 de credite ECTS, de la Universitatea Elvețiană de Științe Aplicate Vest-Elveția din Neuchâtel/Saint-Imier (HES-SO, HE-ARC Haute Ecole d’Ingénieurs).
După mai puțin de un an, Petru Rogojan a devenit unul dintre cei mai bun webdesigneri din grupa lui, realizând aplicații cu baze de date web și programare în PhP. Așa a ajuns să realizeze site-ul oficial pentru Palatul Copiilor din Sibiu, potrivit turnulsfatului.ro.
Ulterior, Petru Rogojan a absolvit și a doua parte din primul an ce poate echivala un masterat universitar complet. Mai mult, profesorii elvețieni au apreciat că Petru a realizat cel mai bun proiect de web programmer, un proiect care propunea o schimbare radicală a prezentării online a Colegiului National Brukenthal.
Acum, copilul român a fost înscris la Swiss Webacademy, la Modulul de web expert, unde au reușit să ajungă doar cinci persoane dintre cei peste 150 de web designeri specializați.
După ce va termina acest modul, Petru ar urma să devină după examinare, în luna iulie 2015, la doar 13 ani, cel mai tânăr european deținător al unei formari echivalente unui Masterat Universitar complet, recunoscut în toată lumea.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
Bravo lui. Dar este aiurea sa spui “Geniu IT”. In primul rand, el a spus ca stie toate codurile pe de rost, ori, este imposibil sa le stie pe toate, caci exista n limbaje de programare.
In al doilea rand, doar pentru ca face web design asta nu inseamna ca e “Geniu IT”.
In al treilea rand, si eu am 13 ani. Am si eu site Panait Studio, fac poze si am castigat si un concurs organizat de British Council si creez jocuri in Unity folosind C#, programand in Visual Basic din clasa a II-a si in C++ din clasa a V-a SINGUR, fara sa ma invete cineva. Eu de ce nu sunt un geniu? Adica am si studioul meu foto/video.
In al patrulea rand, pe site-ul alora care l-au “invatat” pe copil nu scria nicaieri ca trebuie sa fii peste 18 ani. Scria doar ca trebuie platita o taxade 600 de euro.
Oricum, in concluzie, bravo lui, dar macar, daca tot faceti reclama la Swish Web Academy macar faceti-o pe fata.
O zi buna!