AcasăSocialCopiii cu părinți plecați în străinătate, în atenția autorităților

Copiii cu părinți plecați în străinătate, în atenția autorităților

-

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va avea o direcție care să se ocupe de copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Datele statistice arată că peste 12.000 de copii au ambii părinți plecați din țară, fiind lăsați în grija rudelor, în timp ce numărul copiilor care au un singur părinte rămas în țară este de șase ori mai mare.

„Cu gândul la ei am înființat, în premieră în România, o direcție în Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse care să se ocupe de susținerea copiilor care provin din familii plecate la muncă în străinătate. În primul rând, trebuie să știm de ei și vom sprijini primăriile și consiliile județene să-i numărăm chiar pe toți.  Avem nevoie și de ajutorul instituțiilor care sunt în legătură directă cu românii de peste granițe”, a declarat, pe Facebook, ministrul Gabriela Firea.

Gabriela Firea a mai anunțat că a avut o întâlnire de lucru cu Gheorghe Cârciu, secretar de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care este în contact cu românii din Diaspora, scopul întâlnirii fiind acela de a gândi împreună politici publice pentru familiile celor aflați în această situație.

„Pentru început, includem copiii rămași în țară în proiectul taberelor pe care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni le organizează anual copiilor din Diaspora. Trei mii de copii merg în fiecare an la mare sau la munte, în România.  O prioritate rămâne modificarea legii privind protecția și drepturilor copilului prin care reglementăm desemnarea unei persoane responsabile de creșterea unui copil a cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Practic, ne asigurăm că știm în fiecare clipă cine se îngrijește de acești copii, dacă au toate condițiile necesare unei creșteri frumoase”, a mai explicat Gabriela Firea.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dana Balan
Dana Balan
Jurnalist GreatNews, debutat în presa scrisă în 2003, pentru publicații precum Opinia Studențească, Elle, Evenimentul Zilei sau Dilema Veche. Crede că jurnalismul practicat cu integritate este cea mai frumoasă meserie din lume.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...