Decanul Facultății de Drept de la Universitatea din București și Consiliul Facultății de Drept au propus rectorului Universității din București exmatricularea a 45 de studenți care au conlucrat în vederea fraudării unor examene din sesiunea de iarnă 2021 a anului I, a anunțat conducerea facultății într-un comunicat de presă.
„Studenții pentru care s-a propus exmatricularea au conlucrat pe grupuri de comunicare WhatsApp, în paralel cu desfășurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari. Scopul conlucrării a fost identificarea răspunsurilor și rezolvarea împreună a subiectelor de la unele dintre examenele scrise susținute online în luna februarie 2021”, se arată în comunicatul de presă.
În ședința Consiliului facultății din data de 25 februarie 2021 au fost discutate sesizările, s-au examinat probele și au fost ascultați toți studenții care au dorit să își exprime punctul de vedere cu privire la acuzațiile care li se aduc. În urma acestei ședințe, în cursul zilei de vineri, 26 februarie, membrii Consiliului și-au exprimat opțiunea cu privire la propunerea de exmatriculare, propunere adoptată cu o largă majoritate.
În conformitate cu Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, Decanul
Facultății de Drept va anula rezultatele obținute de studenții în cauză la examenele pentru care s-a dovedit implicarea lor în fraudă. Totodată, Consiliul Facultății de Drept a hotărât ca, exceptându-se impedimente sanitare certe, începând cu sesiunea din vara anului 2021 – deci actualul an universitar-, examenele și colocviile din toate programele de studii ale Facultății de Drept să se desfășoare față în față, chiar dacă activitatea didactică (cursuri și seminare) va continua online.
„Facultatea de Drept a Universității din București transmite opiniei publice că decizia de a
propune exmatricularea a 45 de studenți a fost una extrem de grea prin implicațiile sale atât asupra studenților pentru care s-a propus exmatricularea și a familiilor acestora, cât și asupra întregului corp profesoral și a tuturor celorlalți studenți ai Facultății noastre. Prin dimensiunea sa, aceasta este o decizie unică în istoria Facultății de Drept a Universității din București. Totodată, unicitatea acestei decizii exprimă și importanța sa prezentă și viitoare pentru Facultatea de Drept, pentru Universitatea din București, pentru întregul sistem de învățământ juridic superior, dar și pentru societatea românească în ansamblul său”, continuă comunicatul de presă.
„Prin această decizie, conducerea Facultății de Drept își asumă o alegere foarte clară între just și injust, între fapte dovedite și declarații fără acoperire, între adevăr și minciună. Această decizie este o expresie a curajului de spune NU fraudei la examen. Reprezintă o decizie grea, dar justă, o decizie bazată pe dovezi incontestabile. De asemenea, este o decizie care exprimă fără niciun dubiu faptul că Facultatea de Drept, facultate etalon a învățământului juridic superior din România, nu tolerează frauda în rândul studenților care au început un drum lung și greu pentru a desăvârși o carieră de jurist”, mai spune conducerea facultății în document.
Potrivit conducerii Facultății de Drept, „în fața fraudei evidente, incontestabile, a închide ochii înseamnă să distrugi spiritul dreptății care ar trebui să caracterizeze atât mediul academic, cât și întreaga comunitate a juriștilor”: „Într-un mediu social sănătos din punct de vedere moral, cum ne dorim să fie comunitatea academică a Facultății de Drept din București, atașamentul pentru respectarea regulilor trebuie să învingă tentația de a le încălca prin facilități tehnice. Pentru a putea contribui la înfăptuirea dreptății în societate, juriștii trebuie să se formeze pe căile dreptății, iar sancțiunea legii trebuie să fie dusă la bun sfârșit, altfel legea rămâne literă goală și o simplă unealtă a celor care
disprețuiesc dreptatea (…) Justiția se învață din școală. Dacă școala de drept însăși nu este fermă cu privire la valorile dreptății și echității, justiția nu se poate înfăptui în societate”.
Foto: antonbe / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: