Oamenii care ne arată cât de mult greșesc cei care spun că „țiganii nu muncesc”

Text: Andreea Dogar

Foto: Ilie Fieraru, Dan Șelaru și Hagi Stoican, 3 romi care au muncit din greu pentru a-și pune afacerile pe picioare. 

Hagi Stoican are 32 de ani. S-a născut într-o comunitate săracă de romi din satul Ocolna, județul Dolj, o localitate aflată în sudul Câmpiei Române. De mic i-a plăcut să învețe, chiar dacă nu a mers la grădiniță, iar în clasa I nu știa o boabă de română.

„În clasa I a trebuit să învăț limba română în loc de noțiunile de bază”, își amintește Hagi. A făcut apoi școala profesională din comuna Amărăștii de Jos: „La început colegii m-au respins din cauza etniei, mă jigneau. Un profesor i-a auzit și le-a zis: <Față de voi vorbește și mai civilizat, e mai educat și vine mai îngrijit>”. La finalul celor 4 ani, Hagi a luat și examenul de Bacalaureat, lucru rar întâlnit printre locuitorii din Ocolna.

Familia sa a lucrat dintotdeauna în agricultură. Tatăl său a fost tractorist, iar el și frații săi se ocupau de cultivarea pepenilor (satul Ocolna se află la numai 11 kilometri de Dăbuleni, zonă faimoasă pentru pepeni). Problema era însă că fiecare dintre membrii familiei avea în arendă câte o bucățică mică de teren, așa că nu aveau putere să se impună pe piață. Însă cu ajutorul unei finanțări primite din partea guvernului elvețian prin intermediul proiectului Zefir, Hagi, cei 3 frați ai săi și tatăl lor, Costel Stoican, au înființat o cooperativă, iar acum lucrează pământul împreună.

Cooperativa se numește „Bostanii lui Stoican”, a luat naștere anul acesta, și este condusă de Hagi, care este președinte și administrator. Următorul pas este ca noua entitate juridică să cumpere pământ cu acte.

Cooperativa cultivă acum, în total, 7-8 hectare de pământ. În luna aprilie, toată familia se mută la câmp, unde ridică un fel de gospodărie de vară, cu bucătărie, coteț pentru păsări, câini de pază, corturi și paturi de dormit. Până iunie stau toți aici, cu neveste, copii, mătuși și alte rude. Femeile taie păsări, gătesc, fac ciorbe, pun masa, spală vasele, dar ajută și la muncile câmpului. La cules de pepeni merg toți cei 4 frați împreună cu soțiile lor.

„Tăiem păsări, facem ciorbă, cumpărăm pește, spanac, teci. Facem legume, ciorbă, mămăligă, grătar”, povestește Domnica Chelu, mătușa lui Hagi, în vârstă de 45 de ani.

Când e prea cald ca să doarmă în „bordei”, Hagi se culcă într-un cort așezat la marginea câmpului de pepeni. „E mai liniștitor”, spune el.

În orice caz, nu poate să meargă să doarmă acasă, în sat. Pepenii trebuie păziți de păsări, dar și de hoți: „Trebuie să păzim lubenițele, dacă nu stăm permanent aici găsim dimineața tot găurit. Mai vin și oameni beți”.

După ce pun răsadurile urmează aratul, discuitul, punerea îngrășămintelor, picurarea, iar la sfârșit se întind tunelurile din folie care îmbracă pământul ca o plapumă. Astfel, pepenii se coc la căldură și sunt protejați de îngheț. Culesul are loc la final de iunie.

De la 5 hectare se obțin în jur de 300-400 de tone de pepeni. La început prețul e mai mare, iar un kilogram se vinde chiar și cu 1,5 lei. Apoi, pe măsură ce tot mai mulți pepeni ajung pe piață, prețul ajunge la o medie de 50-60 de bani kilogramul. Hagi nu îi vinde direct în piețe, ci la angrosiștii din Dăbuleni. Are o camionetă și îi transportă până în satul vecin. De acolo, pepenii lui Stoican ajung în piețe din toată România.

Cu ajutorul grantului de 30.000 de euro, cooperativa a cumpărat utilaje (plug, grapă, utilaj de stropit) și răsădurile pentru pepeni. Urmează să cumpere și un tractor care le va ușura foarte tare munca celor 4 frați deoarece până acum erau nevoiți să îl închirieze.

Ce este o cooperativă socială?

Într-o cooperativă un membru nu poate să aibă mai mult de 20% din părțile sociale. Dividendele se împart în funție de părțile sociale, însă principiul de funcționare este 1 membru = 1 vot, indiferent de părțile sociale. La Ocolna, cei 5 membri ai cooperativei au și părți sociale egale (fiecare are 20%). Scopul unei cooperative este de a apăra interesele unei comunități mici.

În viitor, Hagi și frații săi vor să cumpere pământ. „Ca să poată să stea la masă cu marii retaileri le trebuie 20 de hectare”, spune Marilena Andrei, manager de proiect la Fundația PACT, una dintre organizațiile implicate în Zefir.

Acum, Hagi Stoican este un exemplu și pentru ceilalți tineri din sat, iar Florin Preda, facilitator comunitar în proiectul Zefir, crede că astfel de oameni pot contribui enorm la ridicarea unei comunități deoarece îi ambiționează și pe cei din jur: „Ca să le arăți că se poate. Dacă ăsta poate, pot și eu. Dacă ar fi un Hagi în toate comunitățile astea ale Zefirului… asta cred că e cea mai bună soluție”.

„Bostanii lui Stoican” este doar una dintre cele 21 de mici afaceri care au primit finanțare în acest an prin Zefir, un proiect finanțat de guvernul elvețian prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român, care își propune să reducă disparitățile dintre romi și populația majoritară, să promoveze incluziunea socială a romilor și a altor grupuri vulnerabile. Proiectul este implementat de 8 organizații partenere, printre care Fundația Terre des hommes, Fundația PACT și Fundația NESsT România. În total, finanțatorii au primit 150-160 de aplicații. Au urmat interviuri și cursuri de specializare, iar la final au fost alese 21 de afaceri. Unii dintre cei care au primit finanțare aveau experiență și lucrau deja în domeniu, în vreme ce alții erau începători.

Cei care aveau deja o mică afacere au folosit finanțarea în special pentru a-și crește suprafața cultivată și productivitatea. Au investit banii în folie și țevi pentru solarii, furtun de irigat, motosape sau stropitori.

„Investiția e foarte mare în agricultură. Investesc în primăvară și profitul îl văd abia în toamnă. Orice ploaie, orice grindină le pune în pericol cultura. Agricultura e un pariu pe care îl faci la fiecare început de an. Nu au bani nici pentru asigurarea de cultură și nici resurse pentru sisteme de irigații performante. Dacă afacerile sunt mici, extinderea e foarte greoaie de la an la an. Noi am încercat să le creștem veniturile și să-și dezvolte afacerile, am venit cu o infuzie de capital”, explică Marilena.

Una dintre cele mai mari provocări a fost să îi determine pe oameni să intre în legalitate și să se asocieze într-o formă juridică.

„Oamenii nu prea au avut încredere să se unească, chiar dacă recunosc că e mai bine. Se ajută între ei, dar când e vorba să se asocieze juridic le e foarte greu. Îi sperie tot ce înseamnă acte”, explică Radu Răcăreanu, manager de proiect la Fundația Terre des hommes.

Mai la nord de câmpurile cu pepeni ale familiei Stoican, în localitatea Piatra Olt din județul Olt, Simona Căldăraru Păpușa a ridicat un grajd pentru vaci în spatele casei, cu ajutorul finanțării de 13.000 de lei primită prin proiectul Zefir.

Tânăra în vârstă de 31 de ani a început să crească vaci încă din 2012. Soțul ei avea loc de muncă, fiind sudor, însă având 3 copii nu le ajungea un salariu. Și, deoarece a crescut de mică printre animale, Simona s-a gândit să crească vaci pentru lapte: „Trebuia să suplimentăm venitul casei”.

A început cu una singură, apoi le-a înmulțit, iar acum a ajuns să aibă 15 vaci, dintre care 8 sunt de lapte. În fiecare zi merge până la piață în Piatra Olt, unde vinde laptele cu 3 lei litrul. Are certificat de producător și le vinde și „abonaților”, direct acasă. În medie, ajunge la 10-12 litri pe zi / vacă. Le mulge zilnic la 4.30 dimineața și face și brânză.

Noul grajd are 16 locuri pentru vaci, o cameră pentru muls și o cameră unde nasc vacile gestante.

„Așa pot să-mi cumpăr altceva, un tractor pentru câmp”, spune femeia în vârstă de 31 de ani. În plus, deoarece grajdul este mai aproape de islaz, nu va mai avea probleme cu vecinii din cauza mirosului.

Puțin mai la nord de Piatra Olt, aproape de malul Oltului, în comuna Grădinari, Ilie Fieraru și soția lui cultivă legume la solar pe 30 de ari.

Ilie are 39 de ani și a făcut facultate la București, specializarea inspector fitosanitar. Când să se angajeze însă, i s-a cerut șpagă pentru un loc de muncă. A fost respins și a plecat la cules de căpșuni în Spania pentru o lună și jumătate. S-a întors cu „ceva bănuți”, s-a angajat șofer la o firmă, iar când și-a dat seama că „patronul e patron” a decis să își facă o afacere proprie. La 30 de ani a renunțat la locul de muncă și s-a apucat de grădinărit, care era deja practicat la el în familie din generație în generație.

La început nu avea nici mașină, așa că distribuția era foarte complicată. Cultiva ardei pe o suprafață destul de mică și ieșea cu sacii în stradă la ocazie. Le dădea tiriștilor care îl luau cu ei 1 leu pe sac. „Puneam o pancartă în față la saci și treceau TIR-uri. Am ajuns la Zalău, și în Maramureș am ajuns. Dormeam în piață, pe pături”, își amintește Ilie. În 2010 și-a luat prima mașină, o Dacie break la mâna a doua. Anul următor a cumpărat și o remorcă, iar în 2013 a reușit să își cumpere o dubă.

Acum își transportă singur legumele până la Turda, unde a închiriat o tarabă în piață. Preferă să vândă legumele acolo decât pe plan local deoarece în județul Cluj obține un preț mult mai bun pe ele. În piața din Turda vând chiar părinții lui Ilie, care stau acolo din aprilie până în noiembrie. Ilie îi aprovizionează cu legume – gogoșari, ardei capia, ardei iute, vinete, castraveți, roșii, fasole, ridichii sau ceapă – de două ori pe săptămână. „Părinții dorm în piață, între mese. Le-am făcut un pat din burete, se face ca un geamantan. Altă soluție nu avem”, spune Ilie. Le e teamă că dacă ar dormi în altă parte li s-ar fura marfa.

Ilie vinde legume și la poartă, către angrosiști care le duc mai departe la Brașov, Cluj, București sau Pitești, însă prețul este mult mai mic. La poartă vinde roșiile cu 3-4 lei kilogramul, în vreme ce la Turda cere pe ele 6 lei pe kilogram.

La solarii lucrează alături de soția sa și de zileri și obține într-un an în jur de 40 de tone de legume de pe toată suprafața cultivată. De la răsad până la cules, investește în jur de 10.000 de lei pe un hectar, iar dacă prinde un an bun obține un venit de 20.000 – 30.000 de lei la hectar.

Problema este că legumele sunt în continuare prea dependente de vreme: „E ca la Loto… Când e ger afectează, când e căldură toridă la fel. Acum ne topește soarele ăsta…dezastru”.

Ilie speră că va reuși să își modernizeze solariile cu ajutorul finanțării de 29.000 de lei primite în cadrul Zefir. Va desface două solarii vechi ridicate pe arcuri din fier beton, pe care le va înlocui cu unele înălțate pe țevi de construcții, mult mai solide, care nu se dărâmă nici când se strânge zăpadă peste folii. A mai cumpărat și folie termică, furtun de picurare, o motopompă de udat și plase de umbrire pentru solarii ca să nu se ardă legumele când e soare puternic.

Programul Zefir a sprijinit nu doar afaceri în agricultură, ci și meșteșugari sau meseriași. Vasile Căldăraru are 33 de ani și lucrează ca tinichigiu în Caracal. Alături de tatăl și de unchiul său, face pâlnii de benzină, stropitori, jgheaburi, pompe de ulei, găleți de fântână, fărașe, cocoșei din tablă sau pune burlane pe case. După cum spune chiar el, poate să facă orice din tablă. O pâlnie costă 15-20 de lei, o găleată 35-50 de lei, iar o pompă de ulei 80-100 de lei. Într-un an, Vasile ajunge să facă mii de piese dn tablă.

De distribuție se ocupă tatăl său, Dumitru Căldăraru. El duce piese în piețe, târguri sau la alte magazine: „Merg la Roșiori, la Craiova. Fac mereu târgurile… Timișoara, Lugoj, Filiași”. Familia nu are deocamdată mașină, așa că Dumitru, om pe la 50 de ani, merge pe tren cu sacii plini cu pâlnii. Iar până la gară îi cară din aproape în aproape: „Iau doi, îi duc 2 metri, mă întorc, iar iau doi”.

De când a intrat în programul Zefir, Vasile a făcut școala de șoferi, a picat examenul de câteva ori, dar nu s-a lăsat și până la urmă și-a luat carnetul. Speră ca la un moment dat să aibă și mașină. În total, întreprinderea familială alcătuită din Vasile, tatăl și unchiul său va primi 17.000 de euro. Banii vor fi investiți într-un atelier nou dotat cu echipamente moderne. Dacă până acum cei 3 bărbați aveau o piață la negru care le asigura traiul, pe viitor vor putea face contracte cu magazine care vând produse de profil.

„L-am întrebat pe Vasile ce vrea și a spus că vrea să aibă o afacere legală și ca fetița lui să fie mândră de tatăl ei. Și să aibă asigurare de sănătate”, explică Marilena.

Precum în multe alte comunități din sudul rural al României, nici în comuna gorjeană Polovragi nu prea sunt locuri de muncă. Din cei aproximativ 2.800 de locuitori doar 10-20 au slujbe. Restul trăiesc din munci sezoniere (vara merg la cules de ciuperci sau de afine) și din lucrul cu ziua în sat.

Dan Șelaru este unul dintre puținii angajatori privați din comună. Are un gater unde taie buștenii în bârne și unde lucrează 9 oameni din sat, inclusiv soția lui, Viorica Șelaru, care se ocupă de contabilitate. Băieții care muncesc la gater taie și fasonează lemnul, iar cei care muncesc la munte doboară copaci (firma sa are dreptul să taie 4.000 de metri cubi pe an). Cei de la gater sunt plătiți cu 1.600 de lei net pe lună plus o masă caldă la prânz, iar cei din munte, unde munca este mult mai grea și mai riscantă, primesc 2.200 de lei net pe lună și 3 mese pe zi. Toți sunt angajați cu carte de muncă, lucrează 8 ore pe zi, și fac parte din comunitatea de rudari din Polovragi.

Dan lucrează cu mai multe depozite de materiale de construcții din județ și din țară, are 4 camioane și transportă lemnul în județele Vâlcea, Gorj și Olt. Într-un an, obține un profit de 25.000 – 30.000 de lei, bani din care trăiesc el, soția, cei 2 copii și 2 părinți bătrâni care nu au pensie.

În viitor, speră să mai angajeze alți 3 oameni din sat. „Am o satisfacție, o mare mulțumire când știu că fac ceva pentru semenii mei”, spune el.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.