Comuna din România care își face aeroport

FOTO: FrankWinkler/Pixabay.com
FOTO: FrankWinkler/Pixabay.com

Există câteva comune din România care au reușit să se transforme spectaculos în câțiva ani datorită proiectelor cu fonduri europene și pentru că primarii au reușit să atragă investitori. Comuna Budești, care se află la doar 5 kilometri de Râmnicu Vâlcea, este unul dintre exemple.

Aici nu există nici șomeri și nici asistați social. Primăria încasează în jur de două milioane de lei pe an de la firmele care și-au început proiecte aici. 80 de hectare de teren au fost transformate în spații pentru birouri, fabrici și sedii de firme. Sunt peste 100 de societăți comerciale în parcul industrial din Budești, în care lucrează aproximativ 3.000 de oameni.

Toți banii care au ajuns prin taxe la primărie au fost investiți în modernizare. S-au construit instalație de apă și canalizare. Iar acum, în locul pășunilor, primarul Ion Vlădulescu spune că se va construi o pistă de 600 de metri lungime pentru avioane ușoare și elicoptere.

„În primul rând ne va ajuta pentru elicopterele SMURD. Și, sigur, va fi pentru avioane, cu siguranță private, de mici dimensiuni. Considerăm că este o facilitate bună pentru județul Vâlcea”, a explicat primarul comunei Budești, pentru Digi24.

Proiectul micului aeroport va fi gata în luna februarie a anului viitor. Aerogara va fi construită cu fonduri locale.

Una dintre cele mai importante companii care produce la Budești este Faurecia. O parte dintre modelele Volkswagen, Audi, Peugeot și Renault au tapițerii făcute aici. Investiția, anunțată în urmă cu doi ani, se ridică la aproximativ 12 milioane de euro. Peste 700 de români au fost angajați de la deschidere.

Reprezentanții companiei spuneau că au fost atrași să construiască fabrica la Budești datorită taxelor mici și potențialului de forță de muncă foarte calificată.

FOTO: FrankWinkler/Pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.