Colecția de casete video a lui Ceaușescu, descoperită de un angajat al studiourilor Buftea. La ce filme se uita familia dictatorului

FOTO: Ștefan Chiriac
FOTO: Ștefan Chiriac

Un angajat al studiourilor Buftea, Ștefan Chiriac, spune că a descoperit ceea ce ar putea fi cea mai bogată filmotecă a dictatorului Nicolae Ceaușescu. Într-o declarație pentru Adevărul.ro, Chiriac spune că are de gând să le facă publice sub forma unor documentare.

În perioada comunistă, românii aveau parte, la TV, doar de două ore de program pe zi. De asemenea, filmele din occident nu ajungeau în cinematografe. Însă, o parte din ele erau în filmoteca familiei Ceaușescu.

„Imediat după Revoluţie, aparatura şi casetele din colecţia lui Ceauşescu s-au transferat spre păstrare în magaziile studiourilor cinematografice de stat şi au rămas într-un subsol până de curând. Timp de 30 de ani nimeni nu s-a mai interesat de soarta lor. Noi am descoperit un volum uriaş de casete pitite prin cotloane şi unghere. N-am aruncat nimic, nici măcar reclamele la pastă de dinţi. (…)

Pentru a putea viziona această «comoară» a trebuit să investesc o sumă deloc de neglijat în aparatură, pentru că n-am găsit doar VSH-uri, ci şi formate mai puţin uzitate, cum ar fi U-matic. Am găsit un player funcţional tocmai în Germania, am trecut prin multe peripeţii ca să intru în posesia lui – are 25 de kilograme. Funcţionează perfect, chiar dacă e fabricat în anii ’80. Am mai luat şi un Betamax, tot din aceeaşi perioadă, care m-a uimit prin complexitatea mecanismelor şi claritatea cu care redă casete cu o vechime de peste patru decenii”, a declarat Chiriac, care şi-a petrecut ultimele patru luni cercetând această arhivă.

Ştefan Chiriac a dezvăluit şi că printre titlurile preferate de soţii Ceauşescu se numărau producţii precum „Mad Max“, „Atlantic City“, „Ben-Hur“, „Taxi Driver“, „Toţi oamenii preşedintelui“ şi „Duzina de ticăloşi“. „Am găsit şi filme din seria James Bond şi pelicule franţuzeşti cu Alain Delon sau Jean-Paul Belmondo, cum ar fi «Borsalino».

Am găsit şi filmul experimental «Koyaanisqatsi», al lui Godfrey Reggio, dar şi «Şocul viitorului», al lui Alvin Toffler, trimis chiar de acesta împreună cu o scrisoare corespunzătoare de linguşire. Sunt şi filme româneşti, chiar din rândul celor «problematice», cum ar fi «Glissando», al lui Mircea Daneliuc, Ceauşeştii având în colecţie versiunea realizată pentru export, cu subtitrare în limba italiană“, spune Ştefan Chiriac.

Pe lângă filme, colecţia conţine foarte multe casete cu cascadorii auto şi moto, majoritatea de producţie americană, dar dublate în limba germană. „Tot în colecţia de casete există mult cabaret german, franţuzesc, muzică imperialistă cu videoclipuri de genul celor realizate de MTV, englezeşti şi americane, concursuri de dansuri sportive din Germania. Probabil i-au aparţinut lui Nicu Ceauşescu, ca şi casetele pentru adulţi, pentru că s-au găsit şi asemenea filme.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.