Anunț de ultimă oră. Avem două coduri portocalii de ninsori viscolite

cod portocaliu zăpadă viscol ninsori ninsoare cod galben

Foto: Jill111 / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri portocalii și un cod galben de viscol și ninsoare.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 18 ianuarie, ora 01 – 18 ianuarie, ora 17

Fenomene și regiuni vizate: vânt tare, ninsori viscolite în județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și zona joasă a județelor Neamț și Bacău;

În județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și în zona joasă a județelor Neamț și Bacău vor fi intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 75…85 km/h și temporar va ninge viscolit.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 17 ianuarie, ora 18 – 18 ianuarie, ora 20

Fenomene și regiuni vizate: vânt puternic, viscol, zăpadă troienită în Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură;

În Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, viteza vântului la rafală va depăși 80…90 km/h, iar pe creste se vor atinge 120 – 140 km/h, viscolind ninsoarea și troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Sursa: ANM

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 17 ianuarie, ora 14 – 18 ianuarie, ora 22

Fenomene vizate: precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori; intensificări ale vântului;

În intervalul menționat în zona de munte va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă.

În după-amiaza zilei de miercuri (17 ianuarie) și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie), în Transilvania vor fi la început precipitații mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

În a doua parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) și în cursul zilei de joi (18 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor predomina ninsorile.

Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp.

Vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în sud, centru, est și la munte, unde vor fi rafale de 50…70 km/h, iar local în Moldova, în Dobrogea și pe crestele montane înalte, 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

În sudul, sud-estul și centrul țării, pe arii restrânse, vor mai fi depuneri de polei.

Foto: Jill111 / pixabay.com


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version