Cod galben și cod portocaliu de vijelii, ploi torențiale, grindină. Lista județelor afectate

nori furtună cod ploi torențiale ploaie
Foto: turmjaegerTobi / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben și un cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină.

Aproape toată România, cu excepția litoralului și a vestului țării, se va afla sub avertizare meteorologică.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 24 iulie, ora 10 – 25 iulie, ora 10
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

La munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureș, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei, vremea va fi instabilă. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară și noaptea și în celelalte regiuni. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și căderi de grindină.

Notă: instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele două zile, în cea mare parte a țării.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 24 iulie, ora 12 – 24 iulie, ora 21
Fenomene vizate: cantități importante de apă

În sud-vestul Transilvaniei și pe arii extinse la munte vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.

Sursa: ANM

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.