Cod galben de ploi și fulgere. Lista județelor afectate de vremea rea

furtună fulger ploi
Foto: Free-Photos / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo Cod galben de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată.

Cod galben de ploi

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 16 – 9 iulie, ora 21

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate;

În acest interval, în zonele deluroase și montane, precum și în Oltenia, Transilvania și local în Muntenia, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Informare meteo

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis și o informare meteo de instabilitate atmosferică.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 12 – 9 iulie, ora 21

Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică;

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

În plus, până azi la ora 15.00, este în vigoare o atenționare nowcasting cod galben de ploi și fulgere.

Se vor semnala: frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula local 25 … 30 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici.

Zona afectată este următoarea:

Județul Bistriţa-Năsăud: zona de munte de peste cota 1.800 de metri;
Județul Bistriţa-Năsăud: Sângeorz-Băi, Telciu, Rebrișoara, Târlișua, Zagra, Parva, Coșbuc, Romuli, Runcu Salvei;
Județul Maramureş: zona de munte de peste cota 1.800 de metri;
Județul Maramureş: Ieud, Dragomirești, Băiuț, Botiza, Groșii Țibleșului;

cod galben
Sursa: ANM

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.