Cod galben de vijelii, ploi torențiale, fulgere. Lista județelor afectate

nori furtună ploaie vremea pe 15 zile cod galben de ploi
Foto: pixel2013 / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben valabil pentru ziua de 27 august, în intervalul 13.00 – 22.00.

În intervalul menționat, în zonele montane, în Maramureș și local în Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar și în restul teritoriului.

cod galben furtuni
Sursa: ANM

Informare meteo

Totodată, ANM a emis și o informare meteo de disconfort termic valabilă în zilele de 27, 28 și 29 august.

În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade în toate zonele de câmpie și podiș, iar îndeosebi în Oltenia și Muntenia se vor atinge valori de 35…37 de grade.

În cursul zilelor de miercuri (28 august) și joi (29 august), manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere la deal și la munte.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului prin avertizări de vreme severă imediată.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.