Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină. 32 de județe sunt afectate

Foto: SturmjaegerTobi / pixabay.com

Meteorologii au emis în dimineața zilei de marți, 11 iunie, o atenționare meteo Cod galben valabilă pentru 32 de județe din țară.

Codul galben este valabil marți, 11 iunie, în intervalul orar 10 – 23.

În Oltenia, vestul și sudul Munteniei, nordul Moldovei, local în Transilvania și la munte, vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.

Sursa: ANM

Meteolorgii au actualizat și informarea meteorologică aflată în vigoare pentru întregul teritoriu al României. Aceasta este valabilă de marți, 11 iunie, ora 10, până miercuri, 12 iunie, ora 23.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului prin avertizări de vreme severă imediată.

Foto: SturmjaegerTobi / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.