AcasăSocialCod galben de ploi torențiale, vijelii, grindină, descărcări electrice în 33 de...

Cod galben de ploi torențiale, vijelii, grindină, descărcări electrice în 33 de județe. Lista zonelor afectate

-

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo cod galben de vreme instabilă, ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.

Codul galben este valabil pentru 33 de județe din țară, precum și pentru Capitală.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), precum și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului.

Sursa: ANM

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...