Administrația Națională de Meteorologie a emis luni, 8 iulie, o atenționare meteorologică Cod galben de manifestări de instabilitate atmosferică.
Codul galben este valabil luni, 8 iulie, în intervalul orar 9 – 20.
În intervalul menționat, vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică local în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și în Muntenia, unde se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35 l/mp.
Codul galben este valabil pentru județele Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brașov, Covasna, Harghita și Argeș.
În ce județe este valabil acest Cod galben:
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului prin avertizări de vreme severă imediată.
Prognoza specială pentru București
ANM a emis și o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă luni, 8 iulie, în intervalul 9 – 20.
În București, valorile termice vor fi în scădere ușoară față de intervalul anterior, astfel că maxima va fi de 29…30 de grade. Cerul va fi variabil, iar după orele amiezii va crește probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv înnorări temporar accentuate, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: