Cod galben de ploi în 4 județe din țară. Vor fi și descărcări electrice și grindină

nori furtună cod ploi torențiale ploaie
Foto: turmjaegerTobi / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de ploi abundente pentru județele Tulcea, Constanța, Brăila și Galați.

Acest Cod galben de ploi este valabil în intervalul 26 septembrie ora 15.00 – 27 septembrie ora 6.00.

În acest interval în cele 4 județe vor cădea cantități importante de apă, iar vremea va fi instabilă.

Cod galben de ploi în 4 județe

 

În județele Tulcea, Constanța, Brăila și Galați, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități importante de apă, ce vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Vor fi mai ales averse, frecvente descărcări electrice, posibil grindină și intensificări temporare ale vântului.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi în după-amiaza zilei de joi (26 septembrie) și în sud-estul Munteniei.

cod galben de ploi
Sursa: ANM

Informare meteo 26 – 27 septembrie

 

În afară de acest Cod galben de ploi, ANM a emis și o informare meteo de ploi însemnate cantitativ pentru toată țara.

Informarea meteo este valabilă în intervalul 26 septembrie, ora 11.00 – 27 septembrie, ora 9.00.

Pe parcursul zilei de joi (26 septembrie), temporar va ploua în toate regiunile, iar în cursul nopții (26/27 septembrie) și în primele ore ale zilei de vineri (27 septembrie) în cele centrale, estice și sud-estice, precum și la munte.

Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, iar mai ales în zona Carpaților Orientali 30…40 l/mp pe arii restrânse.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului prin avertizări de vreme severă imediată.

ANM a emis și o prognoză specială pentru București.

În capitală, în intervalul 26 septembrie ora 11.00 – 27 septembrie ora 9.00, cerul va avea înnorări, iar mai ales după-amiaza și la începutul nopții vor fi averse și posibil descărcări electrice.

Cantitățile de apă estimate vor fi în general de 8…10 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 12 grade.

V-ar putea interesa și: O morsă a scufundat o ambarcațiune a marinei rusești

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.