Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi abundente și vânt puternic.
Interval de valabilitate: 11 aprilie, ora 06 – 12 aprilie, ora 15.
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului.
Zone afectate: Dobrogea și sud-estul Munteniei.
În Dobrogea și sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă și, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp. Pe parcursul zilei de marți (11 aprilie), vântul va avea intensificări cu viteze de 55…70 km/h.
Notă: Marți, intensificări temporare ale vântului vor fi și în sudul Moldovei și local în Muntenia, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi viteze de 70…80 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: