Meteorologii au emis două coduri de vreme rea: portocaliu și galben

vreme rea furtună fulger cod galben
ANM anunță ploi. Foto: Free-Photos / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată.

Codul portocaliu este valabil de marți, 4 iunie, ora 10, până marți, 4 iunie, ora 21.

Codul este valabil pentru toată Moldova și pentru județele Prahova, Buzău și Brăila.

În Moldova, precum și în nord-estul Munteniei, va ploua abundent și torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cod galben de ploi

 

Tot astăzi meteorlogii au emis și un cod galben de ploi abundente și instabilitate atmosferică valabil pentru aproape întreaga țară (cu excepția județelor unde este cod portocaliu și a județelor Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj din vestul țării).

Codul galben este valabil de marți, 4 iunie, ora 10, până miercuri, 5 iunie, ora 3.

În acest interval vor cădea cantități de apă însemnate și vor avea loc manifestări de instabilitate atmosferică.

În cea mai mare parte a țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse 30…50 l/mp.

Informare meteo de vreme rea până joi

 

În paralel este în vigoare și o informare meteorologică de vreme rea, valabilă de marți, 4 iunie, ora 10, până joi, 6 iunie, ora 23.

În acest interval vor cădea cantități de apă însemnate și se vor produce manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului prin avertizări de vreme severă imediată.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.