CNA oprește emisia postului Realitatea TV din cauza protestelor din 10 august

cna realitatea

Foto: Captură YouTube

CNA a decis să sancționeze postul de televiziune Realitatea TV prin suspendarea emisiei timp de 10 minute mâine, în data de 17 ianuarie.

Potrivit CNA, Realitatea TV a încălcat mai multe articole din Legea Audiovizualului în seara zilei de 10 august 2018, când a avut loc mitingul diasporei și s-au produs mai multe violențe de stradă.

Printre altele, CNA consideră că postul de televiziune le-a permis invitaților săi să incite la violență.

Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a numeroaselor sesizări primite la CNA, referitoare la modul în care a fost reflectat la posturile de televiziune Antena 3, Realitatea TV și România TV mitingul din București ce a avut loc în data de 10.08.2018.

CNA a decis să sancționeze doar Realitatea TV și România TV pentru modul în care au relatat mitingul, cea mai aspră sancțiune fiind primită de Realitatea TV. România TV a primit doar o amendă.

Astfel, CNA a decis sancționarea postului Realitatea TV cu obligarea radiodifuzorului de a difuza joi, 17.01.2019, timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare emise de CNA, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și pentru nerespectarea dispozițiilor art. 40 alin. (4) și (5), art. 64 alin. (1) lit. a) și art. 34 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Iată ce prevăd articolele menționate:

Art. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Art. 40 (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

(5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Art. 64 (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

Art. 34 (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.

Postul România TV a primit o amendă de 15.000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (4) și 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version