Clujenii, mai rapizi decât restul țării. Cum arată prima stradă smart din România

Foto: Facebook / Emil Boc

Strada Molnar Piuariu din Cluj Napoca a fost transformată în stradă inteligentă, după o investiție totală de aproape 6 milioane de lei.

Potrivit primarului Emil Boc, aceasta este prima stradă smart din România. Pe Molnar Piuariu vă puteți încărca mașina, bicicleta sau scuterul electric, există porturi USB pentru telefoane, Wi-Fi grautit și un sistem inteligent de iluminat.

”Prima stradă smart din România a fost realizată de Primăria Cluj-Napoca cu finanțare europeană și dispune de toate facilitățile unui spațiu public modern, adaptat la realitățile tehnologice și de mobilitate urbană actuale”, a scris Emil Boc pe Facebook.

Foto: Emil Boc / Facebook

Strada din Cluj-Napoca dispune de 551 de metri pătrați suprafață verde, cu 48 noi arbori plantați și sistem de irigare cu senzori și un culoar pietonal modern, cu prioritizarea mijloacelor de transport nemotorizate.

”Pe lângă reorganizarea spațială – inclusiv prin eliminarea diferențelor de nivel între spațiul exclusiv pietonal și spațiul carosabil – și dotările urbane menționate, au fost trecute în subteran elementele infrastructurii edilitare din zonă. Totodată, spațiul a fost adaptat pentru persoanele cu dizabilități și protecția acestora (pavaje cu marcaje tactile integrate)”, s-a fălit primarul.

Emil Boc a anunțat că fiecare cartier al orașului transilvănean urmează să aibă propria lui stradă inteligentă.

Strada inteligentă din Cluj-Napoca. Foto: Facebook / Emil Boc