AcasăSocialClinică din Timișoara, renovată cu ajutorul medicilor

Clinică din Timișoara, renovată cu ajutorul medicilor

-

spital
Foto: Jacob Windham via Wikimedia Commons

Medicii din vestul ţării s-au mobilizat şi au strâns bani pentru a renova o secţie a Spitalului Judeţean din Timişoara. Ei au strâns din donaţii aproximativ 70.000 de euro. Acum, trei din cele nouă saloane ale Clinicii de Chirurgie Vasculară au fost modernizate.

Cele trei saloane au fost zugrăvite, au fost schimbate ușile, s-au montat sisteme de alarmă, lumină individuală la pat, iar instalația electrică a fost complet refăcută.

Dacă până acum o lună, în secţie existau doar două băi, atât pentru pacienţii internaţi, cât şi pentru rudele acestora, acum fiecare salon are câte o baie. Vechile băi nu erau adaptate pentru persoanele cu dizabilități, însă cele nou amenajate sunt dotate cu accesorii pentru persoanele cu nevoi speciale și au sistem de alarmă în interior, relatează digi24.com.

Până acum, în clinică au fost investiți aproximativ 70.000 de euro, iar pentru modernizarea celorlalte șase saloane mai este nevoie de circa 90.000 de euro.  

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...