Cireșele de anul acesta ar putea avea alt gust. Agricultorii: Vremea e de vină

Cireșe coapte foto:commons.wikimedia.org

Agricultorii spun că recolta de cireșe de anul acesta va fi mult mai săracă. Și asta nu e singura problemă. Pentru că a plouat foarte mult și a fost mai frig, aceste fructe s-au dezvoltat greu.

Sătenii din Turcinești, o comună din Gorj, renumită pentru producțiile record de cireșe roșii, albe sau negre, au spus pentru Digi24 că o parte din recoltă a început să se îngălbenească și să cadă. De asemenea, potrivit specialiștilor, pentru că sunt pline cu mai multă apă, cireșele nu prea ar mai avea gust dulce.

Agricultorii mai spun că dacă vremea va fi în continuare capricioasă, se pierd toate cireșele. De asemenea, tot din cauza condițiilor meteo nefavorabile, și alte fructe și legume s-ar putea coace mai târziu decât de obicei.

Anul trecut, cireșele aduse din import au fost în centrul unui scandal, după ce mai mult persoane cu publicat pe rețelele sociale imagini cu etichetele unor caserole. Pe acestea se menționa că cireșele respective au fost tratate cu anumite substanțe pesticide (imazalil și thiabendazol) și că fructele ar fi trebuit decojite înainte de a fi mâncate, deoarece consumul cojii nu era recomandat. Cireșele erau importate din Turcia.

Reprezentanții hipermarketului au explicat însă că a fost vorba de o eroare deoarece eticheta respectivă era dedicată nu cireșelor, ci citricelor.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.