Circuit turistic superb în București. Vor fi amenajate două lacuri din Capitală

Lacurile Floreasca și Tei vor intra într-un circuit turistic pe care Primăria Capitalei intenționează să-l organizeze în perimetrul acestora.  

Pentru realizarea proiectului, Primăria va plăti 17 milioane de euro, cu TVA, acesta fiind cofinanțat din fonduri europene.

Din acești bani vor fi construite debarcadere, poduri, amfiteatre și o sală multifuncțională și se vor realiza lucrări de decolmatări și modernizări.

Amenajarea circuitului turistic este gândită ca un proiect unitar, cu realizarea unei ecluze navigabile, construcţia a două poduri noi care să facă legătura dintre parcul Bordei şi insula artificială aflată pe lacul Floreasca, debarcadere pentru vaporaşe turistice precum şi a două amfiteatre pe malurile lacurilor, pentru organizarea de evenimente.

De asemenea, realizarea circuitului turistic prevede şi amenajarea unor chioşcuri din lemn, piste pentru biciclişti, piscine, locuri de joacă şi construcţia unei săli polivalente în zona lacului Floreasca, cu o capacitate de 360 de locuri.

Potrivit caietului de sarcini, alte obiective din proiect mai sunt și lucrările de amenajare peisagistică, precum şi achiziţia de bărcuţe cu vâsle, hidrobiciclete şi a unui vaporaş de agrement.

Lucrările pentru realizarea circuitului turistic au fost atribuite, marţi, asocierii Construcţii Erbaşu, Garden Center Grup, Eco Horticultura, Vega 93 şi Aedillia Construct 90, pentru 61,3 milioane lei, fără TVA, relatează mediafax.ro.

Contractul pentru realizarea circuitului turistic are o durată de 17 luni şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.