AcasăAlegerile editorilorCine va fi noul președinte al USR

Cine va fi noul președinte al USR

-

După demisia lui Nicușor Dan din funcția de președinte al USR, partidul va avea un nou lider. Este vorba despre o șefie interimară, care va fi preluată de vicepreședintele care a obținut cel mai mare număr de voturi la congresul partidului.

Acesta este Elek Levente, președintele USR Cluj, care a fost votat vicepreședinte de 226 dintre cei 260 de delegați ai Congresului USR. Levente a reușit să obțină chiar un număr mai mare de voturi decât Nicușor Dan, care a obținut susținerea a 173 de membri delegați.

„Am 46 de ani, sunt căsătorit și am un fiu în vârstă de 22 ani, student anul 4 la drept la UBB. Lucrez în domeniul transporturilor rutiere. În decursul timpului am trecut prin diferite posturi în companii de transport atât cu capital de stat cât și cu capital privat.

De 9 ani sunt managerul de transport al unei companii private de transport rutier de mărfuri cu activitate exclusivă pe teritoriul UE, operând în special pe piețele de transport din Germania, Franța și Benelux”, spune Elek Levante în descrierea sa de pe site-ul USR Cluj.

Levente spune că a intrat în USR „din dorința de a schimba modul de a face politică în România, convins fiind de faptul că schimbarea se poate produce doar prin implicare totală”.

Președintele USR, Nicușor Dan, a anunțat că a luat decizia de a-și da demisia din partid. Potrivit unor surse din partid, Nicușor Dan a spus, miercuri seară, după ședința Biroului Național, că demisionează, după ce conducerea USR a decis prin vot să se poziționeze împotriva revizuirii Constituției pentru redefinirea familiei.

Nicușor Dan a anunțat de mai multă vreme că va demisiona în cazul în care Biroul Politic al partidului va decide să nu susțină demersul Coaliției pentru Familie, de a modifica Constituția.

„Există acum o puternică presiune internă pentru ca USR să se poziţioneze pe tema redefinirii familiei creştine. Opinia mea fermă este că ar fi o mare eroare. Am cădea cu totii in capcana de a vorbi despre ce ne divizează şi nu despre ce ne uneşte. Ar fi, mi-e teamă, o fractură internă peste care nu vom putea trece, printr-o poziţionare care ar încălca convingerile intime ale unor colegi ai noştri aflaţi în minoritate”, explica Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...

Regimul Viktor Orbán se clatină. Opoziția conduce detașat după numărarea a...

0
Partidul Tisza, condus de Péter Magyar, opozantul premierului Viktor Orbán, conduce detașat după numărarea a peste 53% din voturile exprimate.Astfel, Tisza ar obține 136...

S-a terminat votul în Ungaria: prezență istorică la urne. Se încheie...

0
Maghiarii s-au prezentat în număr uriaș la urne pentru a-și exprima votul în cadrul alegerilor parlamentare din Ungaria, ce au avut loc duminică, 12...