Un oraș din vestul României va ”angaja”, începând cu mijlocul lunii aprilie, primul funcționar public virtual din aparatul birocratic autohton.
O cheamă Antonia. Acest funcționar public cu inteligență artificială se va ocupa de cererile online ale cetățenilor din Cluj-Napoca și îi va ajuta 24 de ore din 24, 7 zile din 7, în rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă în raport cu municipalitatea.
Funcționarul public virtual va fi, la început, un program de test, iar apoi, sarcinile sale vor fi preluate de un alt robot, care va servi autoritățile locale în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
”Până acum, Primăria Cluj-Napoca a implementat 47 de proceduri și aplicații care pot fi incluse în proiectul Smart City, iar Antonia este un pas înainte în această viziune a orașului, unul deschis către tehnologie și talente”, a precizat primarul orașului din Ardeal.
Cu timpul, Antonia va învăța metoda optimă de a facilita interacțiunea între fiecare cetățean în parte și Primărie, reducând astfel volumul de lucru al funcționarilor publici cu puls. Programul IT va răspunde imediat cererilor și îi va îndruma pe cetățeni către departamentul potrivit pentru soluționarea cererilor acestora.
”De exemplu, cetăţeanul vrea cerere pentru a se toaleta spaţiul verde din faţa blocului și bifează spaţiul verde. Antonia vede că a bifat asta şi trimite la spaţii verzi. Dacă cetăţeanul a bifat greşit Antonia nu poate deocamdată să verifice conţinutul cererii, cel de la Spaţiul Verde va vedea că de fapt e o cerere pentru cimitir, pentru altceva, şi o va redirecţiona spre serviciul respectiv”, a mai spus primarul urbei.
”Tot mai multe proceduri, cât și interacțiunea dintre cetățeni cu Primăria Cluj-Napoca, vor fi simplificate”, a explicat Boc.
Antonia a fost inventată de departamentul strategic IT al municipalități și de Centrul de Informare al Cetățeanului.
Cluj-Napoca a devenit un important centru IT în ultimii ani, atrăgând numeroase companii din domeniu. Unu din 11 oameni care muncesc în Cluj sunt angajați în sectorul IT, care cuprinde, doar în acest oraș, 1.235 de companii.
Foto: Pixabay
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: