Anton Pisaroglu, un consultant politic ce a lucrat în trecut la campaniile mai multor oameni politici, inclusiv Călin Georgescu, Viorica Dăncilă și Nicușor Dan, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai.
Imediat după ce Georgescu a fost scos din cursă de Curtea Constituțională, Pisaroglu a publicat un clip video pe TikTok în care și-a anunțat candidatura. Clipul fost vizionat deja de peste 350.000 de ori. „Am anticipat ceea ce s-a întâmplat. De câteva zile bune, le știam planul: scoaterea brutală din joc a lui Călin Georgescu. Dar nu i-am lăsat să ne prindă nepregătiți. Cu ajutorul unora dintre voi, am strâns deja aproape 100.000 de semnături. Împreună putem ajunge la 200.000 chiar dacă mai avem doar câteva zile”, le-a transmis el susținătorilor săi.
Anton Pisaroglu, care se descrie drept „strateg politic internațional”, a fost în trecut consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă. Ulterior, a lucrat și pentru Călin Georgescu, ajutându-l „să pună bazele puternicei mișcări de azi”, după cum spune chiar Pisaroglu.
În clipul de pe TikTok, Anton Pisaroglu spune că scopul candidaturii sale este unul singur, acela de a organiza noi alegeri libere odată ce va ajunge președintele României: „Sub pretextul de a nu deveni o dictatură, România a devenit o dictatură. A nu vorbi despre asta înseamnă a fi complici. A nu face nimic, tot complicitate. Ne place sau nu, singura, dar singura șansă de a ne reveni, este ca poporul român să aibă din nou încredere că alegerile sunt libere. Astăzi, majoritatea simte că nu mai sunt. Și nu mai este vorba despre Călin Georgescu, este vorba despre anularea democrației.
Dar am un plan, am un plan solid să reparăm asta. Singura soluție pentru a ieși din haosul în care ne-au aruncat este ca eu să candidez la președinția României, cu un singur scop: reluarea alegerilor libere, de urgență! Să folosesc toate pârghiile, odată ajuns acolo, pentru a declanșa, de urgență, alegeri libere! Și nu, nu sunt rezerva lui Călin Georgescu. El este de neînlocuit. Sunt soluția la situația actuală în care ne aflăm. Vă propun să câștigăm această competiție, oricât de falsificată ar fi, doar pentru a putea reda poporului o competiție reală! Candidez pentru a declanșa, din nou, alegeri libere. Dar, de data asta sub supraveghere internațională reală, cu obsevatori implicați și cu sprijinul partenerilor strategici.”
În același clip video, Anton Pisaroglu se prezintă drept „strateg politic internațional” și spune că a reprezentat România la cel mai înalt nivel: „Am fost la masa liderilor mondiali, acolo unde actualii noștri conducători se milogesc să intre. Am avut sesiuni de lucru și colaborări cu cei mai influenți actori politici internaționali. (…) Papa Francisc m-a primit în audiență, unde am discutat despre probleme esențiale. Președinți din Africa mă caută pentru parteneriate strategice cu România. Nu am pe nimeni în spate. Am construit totul singur, plecând de jos. Sunt chemat ca speaker la evenimente de leadership global.
Am lucrat în zeci de campanii internaționale dar, foarte important, și pentru politicieni români. Și voi trebuie să știți adevărul. În 2019 am coordonat campania Vioricăi Dăncilă, o femeie care a fost extrem de urât tratată pe nedrept, fiind mult mai pregătită, din toate punctele de vedere, decât Iohannis sau Ciolacu. În 2020, am lucrat cu George Simion pentru a întări AUR în Parlamentul European. George Simion are o energie extraordinară. Total opus, în 2020, am fost alături de echipa lui Nicușor Dan în securizarea victoriei istorice de la capitală. Ca mai apoi, în 2021, în primele 8 luni ale lui Călin Georgescu în România, să-i fiu alături. L-am ajutat să pună bazele puternicei mișcări de azi.”
În ceea ce-l privește pe Călin Georgescu, Pisaroglu spune că nu este de acord cu toate părerile politice ale acestuia, dar că „este absolut normal ca doi oameni să poată colabora, chiar dacă au păreri diferite.” De asemenea, consultantul politic a mai spus că este „un mare prieten al administrației Trump”, că a ajutat la construirea unei biserici în Sardinia, și că „iubește ortodoxia”.
Watch on TikTok
Cine este Anton Pisaroglu
Născut în 1984, Anton Pisaroglu a absolvit în 2006 Academia de Educație Fizică și Sport și a făcut timp de 11 ani rugby de performanță, jucând la Clubul Steaua.
Potrivit publicației profit.ro, care a scris în detaliu despre Anton Pisaroglu în iunie 2019, când premierul Viorica Dăncilă l-a numit pe Pisaroglu consilier onorific pentru relații internaționale, după ce și-a încheiat cariera sportivă Pisaroglu a fost timp de 5 ani șeful securității și protocolului la compania imobiliară Monolit Development, iar apoi a lucrat timp de 1 an în Germania ca manager de vânzări la dealerul auto Autohaus Maximilian GmbH.
În 2013, timp de 3 luni, a fost consilier de securitate în Africa, în Burkina Faso, pentru compania minieră Pan African Minerals a miliardarului de origine română Frank Timiș. Conform fișei postului, Pisaroglu avea ca responsabilități elaborarea și implementarea de planuri de securitate pentru toate obiectivele companiei, asigurarea protecției pentru inginerii și geologii acesteia, precum și colaborarea cu autoritățile locale.
Ulterior, a lucrat ca specialist în marketing și PR până în 2015, după care a lucrat în Cambodgia ca business developer pentru dealerul auto german Auto Lehmann GmbH. În perioada următoare a lucrat pentru 2 firme de consultanță din SUA: una de consultanță politică și afaceri guvernamentale pentru clienți din Europa Centrală, Rusia, Eurasia și Africa Subsahariană (Washington East West Political Strategies), iar cealaltă de comunicare strategică pentru corporații și bănci (Simargl International Corporation).
În 2018, Anton Pisaroglu împreună cu alți 2 parteneri (Alan Stone, fost ofițer de securitate în NSA, serviciul de informații al armatei SUA, și Marshall Comins, consultant politic și media cu experiență pe Rusia și spațiul ex-sovietic), au fondat un business de securitate-intelligence, PR și media, format din firmele Stone Strategic Solutions SRL, H5 World Strategies SRL și News Maker SRL, a mai relatat profit.ro la acea dată.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: