Cine a câștigat premiul de 4,8 milioane de euro la Loto 6/49

FOTO: Realitatea.net
FOTO: Realitatea.net

Câștigătorul marelui premiu la extragerea Loto 6/49 din 22 decembrie 2019, în valoare de peste 4,8 milioane de euro, și-a ridicat astăzi câștigul, potrivit Loteriei Române.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 60 de ani, pensionară, din Satu Mare. Femeia a spus că joacă de peste 10 ani la Loto, iar la extragerea din 22 decembrie a completat o variantă simplă pe care a plătit 14,5 lei. De obicei juca aceleași numere, însă pentru extragerea care i-a adus marele premiu a schimbat două dintre ele.

„Cine nu joacă, nu câștigă! Baftă pentru toți”, a fost mesajul pe care l-a transmis femeia celorlalți jucători. A fost cel mai mare premiu câștigat la Loteria Română în 2019.

Loteria Română a realizat o statistică în ceea ce privește numerele extrase cel mai des la Loto 6/49. Există trei numere care au picat de peste 150 de ori. Este vorba despre 36, 33 și 13.

În ceea ce privește numerele care au ieșit de cele mai puține ori la extragerile Loto 6/49, acestea sunt 42, 40 și 31.

Unul dintre cele mai mari premii din ultimii 10 ani la extragerea Loto 6/49 a fost câștigat în 2013. Atunci, un bărbat din Galați a nimerit toate cele șase numere și s-a îmbogățit cu peste 11 milioane de euro. Despre fericitul câștigător s-a aflat doar că era din Galați, avea 50 de ani și ar fi fost angajat al unei instituții publice.

Potrivit reprezentanților Loteriei Române, câștigătorul juca frecvent și punea mereu aceleași numere. Pe bilet a avut trei variante simple completate. Numerele 22, 7 și 18 au avut o semnificație personală, iar 6, 47 și 49 le-a ales la întâmplare.

Pe 27 ianuarie 2008 a fost câștigat un alt premiu mare. Un bucureștean a reușit să ghicească toate cele șase numere și a primit aproximativ 12,45 milioane de euro. Cele șase numere extrase au fost 36, 6, 47, 24, 20 și 2.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.