Cicadele din România. De ce le auzim tot mai des și cum a ajuns zumzetul verii de la Mediterana în orașele noastre

Foto: Oligoglena tibialis, una dintre cele 16 specii de cicade din România, fotografiată de Tomi Trilar în Rezervația Naturală Pădurea Hagieni din comuna Albești, județul Constanța. Sursa: Muzeul Sloven de Istorie Naturală (MSIN)

Fix în urmă cu 2 ani, în iulie 2023, un prieten m-a întrebat dacă am idee ce păsări fac un sunet ca „un fel de sâsâit”. Era surprins că auzea acel zumzet, pe care îl cunoștea din vacanțele petrecute în sudul Europei, chiar în fața blocului său din București. Sunetele veneau din copaci și nu vedea ce vietăți le făceau. „Ceva de genul am întâlnit doar în orașele din zonele mediteraneene: Grecia, Italia, Spania”, mi-a scris el. Faptul că a menționat Mediterana m-a făcut să mă gândesc la cicade și să îi trimit o înregistrare de pe YouTube cu cântecul acestor insecte. Într-adevăr, era vorba de cicade. „Astea sunt”, mi-a răspuns imediat. „E prima dată când le aud în România.”

Acum, doi ani mai târziu, mă pot lăuda și eu cu prima cicadă pe care am auzit-o cântând într-un copac din fața blocului meu din București. Atât de tare încât la un moment dat chiar am închis geamul ca să mă pot concentra. În alte zile, am realizat două scurte înregistrări cu cântecul cicadelor din două cartiere bucureștene. De aici s-au născut o mulțime de întrebări: De ce au apărut cicadele în București? De unde au venit? De când sunt aici? Sunt cunoscute în alte regiuni din țară? Sunt cicadele o specie nouă pentru România?

Am început să caut pe Google și am dat peste o discuție iscată pe Reddit, tot în 2023, anul în care se pare că mulți bucureșteni au remarcat pentru prima dată cicadele din oraș. Utilizatorul menționa că le-a auzit de mai multe ori pe timpul zilei în București: „Nu știam că avem în România, cu atât mai puțin în București. Voi v-ați întâlnit cu ele?” Reacția internauților a fost masivă, cu peste 120 de răspunsuri la întrebare. Unele întâmplări povestite erau de-a dreptul hazlii.

Am trecut prin pădurea de la Sinești pe E85 în drum spre București și a trebuit să trag pe dreapta să înțeleg ce se aude atât de puternic. Am crezut că s-a stricat motorul mașinii, pentru că mergeam și era constant un sâsâit puternic. Când am deschis ușa, era un zgomot de fond ca pe vremea lui Ceaușescu la TV când nu era emisie și erau purici, iar TV-ul dat la maxim să nu audă vecinii că vorbești de VHS-urile importate. Știam de cicade că fac zgomot puternic dar nu știam că sunt și la noi. Pe urmă am auzit și în București.

La fel am pățit și eu pe Centura Bucureștiului și după ce am intrat pe autostrada A2, mă gândeam că îmi fierbe apa în motor sau ceva.

Unii utilizatori spuneau, mai în glumă mai în serios, că cicadele au venit din Grecia, aduse de români în bagaje. Totuși, alți internauți povesteau că auziseră cicade în România de mai mulți ani, mai ales în Dobrogea și Banat. Cineva spunea că le auzise prima dată în jurul Bucureștiului prin 2015-2016, altcineva povestea că nu e nimic nou și că le aude prin pădurea Snagov în fiecare vară. „Sunt demult prin București, poate de tot timpul”, zicea cineva.

Tot căutând pe internet am dat și peste un scurt clip video, publicat pe YouTube în 2012, de un bărbat care prinsese o cicadă într-un borcan, spunând că este prima cicadă descoperită în București.

În ultimii ani, au fost publicate și câteva știri în presă despre apariția cicadelor în marile orașe. De exemplu, în 2023, o orădeancă a înregistrat cicadele pe o stradă din oraș, uimită să audă aici insectele pe care le asocia cu vacanțele la Marea Mediterană. Iar în 2025, o publicație a vorbit despre „invazia de cicade” din București și despre cum oamenii sunt „terorizați de insectele zgomotoase”.

Pornind de la toate aceste informații, am încercat să deslușesc puțin ițele cicadelor din România. Deși niște răspunsuri foarte precise sunt greu de dat în lipsa unor studii specifice, care să urmărească exact arealul de răspândire al cicadelor pe teritoriul țării noastre, din interviurile avute cu entomologi (biologi specializați în studiul insectelor), și din studiile publicate în trecut, răspunsul scurt ar fi că cicadele nu sunt noi pentru România (și nici chiar pentru București), însă în ultimii ani, ca urmare a creșterii temperaturilor medii din cauza încălzirii globale, populațiile de cicade sunt mai mari, mai puternice și mai răspândite, ceea ce crește șansele ca oamenii să intre în contact cu ele și să le observe.

Cea mai distinctă trăsătură a cicadelor, și cea datorită căreia au ajuns în atenția publicului, este sunetul continuu ca un „sâsâit”, ca un zumzet care, atunci când zeci sau sute de cicade cântă împreună, pare să cuprindă întreaga natură, ca un veritabil zgomot de fond. Deși unii sunt deranjați de sunetul puternic, pentru alții – inclusiv pentru mine – a devenit „sunetul verii”, un sunet plăcut pe care îl asociază cu tihna vacanțelor petrecute la Mediterana.

Sunetele pe care le auzim sunt, de fapt, cântecele prin care masculii încearcă să atragă femelele pentru a se împerechea. Masculii le generează cu ajutorul unor organe numite „țimbale”, niște membrane aflate la baza abdomenului ce sunt făcute din rezilină, „cea mai elastică proteină cunoscută în lumea vie”, explică Elena Iulia Iorgu, entomolog și conferențiar universitar la Facultatea de Medicină și Științe Biologice de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Acționate de mușchi, aceste membrane extrem de elastice vibrează, iar prin vibrații produc acel zumzet pătrunzător. În plus, la unele specii de cicade, „abdomenul e aproape gol și funcționează ca o cameră de rezonanță, mărind și mai tare acel zgomot care și așa este foarte puternic”, continuă specialista.

În afară de cântecul masculilor, cicadele mai au o particularitate interesantă, însă de aceasta cei mai mulți dintre noi nu suntem conștienți. Astfel, în timpul documentării am aflat că speciile de cicade din România trăiesc cea mai mare parte a vieții lor sub pământ, în stadiul de nimfă. Mai exact, 3-4 ani. Cu alte cuvinte, cicadele pe care le auzim azi în București au ieșit din ouă în urmă cu 3-4 ani, dar de atunci au trăit în sol, hrănindu-se cu seva din rădăcinile plantelor. Abia după acest interval nimfele au ieșit la suprafață în ultimul stadiu larvar, au năpârlit, și s-au transformat în adulți.

„Au un mod de viață deosebit. Pentru că ele nu-și petrec majoritatea timpului în copaci, cum ați auzit, ci doar în stadiul de adult. Dar la ele stadiul acesta de adult este foarte scurt. Durează maxim 2 luni, timp în care trebuie să se împerecheze, să depună ouă”, arată Iorgu. Potrivit entomologului, cele mai multe specii din România ies din pământ în luna mai, sunt active în lunile iunie-iulie, când cântă, se împerechează, femelele depun ouă, iar apoi mor, motiv pentru care de prin august începem să nu le mai auzim.

Odată ce nimfa a ieșit din pământ, ea năpârlește pentru ultima dată, iar din chitina exterioară iese adultul, care arată total diferit de stadiul de larvă care trăia în sol: „Are aripi foarte lungi, lucioase, transparente, frumoase. Zboară, se duc în zone de copaci destul de înalte unde se fixează și încep să cânte.” Ca și în stadiul de larvă, cicadele adulte sunt complet vegetariene, hrănindu-se cu seva copacilor și a plantelor, penetrând crenguțele sau scoarța copacilor pentru a ajunge la sevă.

Până în prezent, în România au fost identificate 16 specii de cicade (din cele peste 3.000 de specii descrise la nivel global și peste 70 în Europa). 7 dintre ele au fost observate, documentate și înregistrate pentru prima dată în România de o echipă de cercetători din Slovenia, care a realizat două excursii în teren în țara noastră în anii 2004 și 2008, ambele în zone apropiate de Dunăre sau de mare, unde clima are influențe mediteraneene. Prima cercetare s-a desfășurat în Dobrogea, în județele Tulcea și Constanța, iar a doua în Banat și sudul Olteniei, în județele Caraș-Severin și Mehedinți.

Entomologii au înregistrat cântecele cicadelor folosind inclusiv echipamente cu detectoare ultrasonice. Deși când ne gândim la cicade le asociem cu zgomote puternice, urechea umană nu poate detecta sunetele produse de cele mai multe dintre speciile de cicade. În general, îi auzim pe cei 3 cei mai gălăgioși cântăreți: Tibicina haematodes, Cicada orni și Lyristes plebejus.

Dintre cele 16 specii de cicade din România, „doar 5 sau 6 pot fi auzite de persoanele tinere. Vârstnicii aud cu 1-2 mai puțin”, explică Tomi Trilar, unul dintre autorii studiilor privind cicadele din România, entomolog la Muzeul Sloven de Istorie Naturală din Ljubljana. „Toate celelalte cântă la frecvențe înalte. Și dacă nu ești foarte tânăr sau asculți muzică tare sau mergi la concerte zgomotoase, atunci nu le poți auzi. Odată cu vârsta, capacitatea de a auzi frecvențele înalte scade, este procesul normal de îmbătrânire. De aceea folosim detectoare cu ultrasunete pentru a le detecta.”

Dacă pentru unii dintre noi, cicadele fac prea mult zgomot, pentru entomologul sloven specializat în studiul cicadelor situația este complet diferită: „Aceasta este problema fundamentală, că oamenii nu aud cicadele și că nu detectează bogăția faunei de cicade.”

Fiecare specie de cicadă cântă într-un anumit fel. De fapt, melodiile generate de masculi sunt suficient de diferite încât cercetătorii pot să determine specia de cicadă doar din analiza cântecului. Femelele recunosc masculii din aceeși specie tot datorită cântecului, explică cercetătorul: „Masculii cântă pentru a atrage femela, iar apoi femela alege dacă este cântecul potrivit și se va împerechea cu masculul sau nu.”

„Fiecare specie de cicadă cântă cumva pe limba ei. Există specii de cosași, de greieri, care imită cântecul cicadelor ca să reușească să atragă femelele și să le mănânce, sunt prădători ai cicadelor. E cunoscut un caz”, detaliază și Iorgu.

Cât despre cicadele pe care le auzim în București, atât Elena Iorgu, cât și Tomi Trilar, au identificat cicadele înregistrate de mine drept Tibicina haematodes, una dintre speciile mari, cu sunet puternic. „Este de dimensiuni mai mari, vreo 3 cm numai corpul, plus aripile, te și sperie. Fiind și foarte mari, au și țimbalele mai mari și atunci cântă și mai puternic. Este auzită în București destul de des”, explică Iorgu.

Deși în ultimii ani ne întâlnim tot mai des cu cicadele în viața de zi cu zi, 9 dintre cele 16 specii identificate până acum pe teritoriul României au fost observate încă din secolele trecute, cea mai timpurie mențiune datând din 1865. Cel mai adesea, cicadele sunt menționate în regiuni din apropierea Dunării și a Mării Negre, aflate sub influența climei mediteraneene (Banat, Dobrogea), însă există și câteva mențiuni de cicade în zone mai nordice. De exemplu, cercetătoarea Margareta Cantoreanu a publicat în 1971 un studiu în care menționa că a întâlnit două specii de cicade (Tibicina hematodes și Cicadetta tibialis) în bazinul râului Argeș, în zona cuprinsă între Pitești și Curtea de Argeș.

În ceea ce privește capitala, Elena Iorgu, care este născută în București, spune că nici aici cicadele nu sunt o apariție nouă, deoarece ea le auzea în copilărie: „Ele sunt demult. Nu știu ce se întâmpla acum 50 de ani, acum 60 de ani. Dar eu, cel puțin, le-am observat de când eram mică. Dar nu știu ce se întâmpla mai demult, când nu erau atât de evidente schimbările climatice. (…)

E adevărat că, la noi în țară, cele mai mari și cele mai gălăgioase cicade se găsesc în general în zona de sud, tot ce înseamnă sudul României, și Dobrogea. Cu cât înaintăm spre nord, se aud mai puțin. (…) Vă pot spune o experiență personală. Soțul meu este din județul Iași. El nu cunoștea cicadele. Și prima dată când a auzit despre cicade a fost când s-a dus în Dobrogea, în București, după aceea le-a observat în zona Galați. Și el fiind tot un iubitor de natură, deci pot să zic că le-ar fi observat.”

În zona Sucevei, unde locuiește acum, nu sunt cicade. „Pe de altă parte la Satu Mare, în zona Maramureșului, le-am auzit. Specii mai micuțe, dar sunt”, continuă ea.

Chiar dacă cicadele nu sunt specii noi pentru România, faptul că le întâlnim tot mai des, inclusiv în mari orașe precum București, are legătură cu schimbările climatice, consideră cei 2 specialiști intervievați de GreatNews. Deoarece cicadele petrec 3-4 ani sub pământ în stadiul de larvă, dacă se întâmplă să vină o iarnă geroasă și să înghețe solul, nimfele mor și nu mai apucă să iasă din pământ în primăvară-vară. Automat, cicadele vor fi mai puține, iar oamenii le vor remarca mai puțin.

Însă în ultimii ani iernile au devenit tot mai blânde în capitală, și chiar și temperatura aerului a coborât tot mai rar sub 0 grade (temperatura din subsol este și mai ridicată), iar generațiile de cicade au prosperat.

„Sunt ani în care ies mai multe din pământ. Fiind mai multe, cântă mai tare, se adună în corurile acelea mari, deci și sunetul este mai puternic. Și atunci bineînțeles că se remarcă. Există situații în care o generație poate să fie mai numeroasă. Pot să fie mai mulți factori care influențează acest lucru: temperatură, umiditate, dacă au avut destulă hrană ca larve, s-au depus mai multe ouă și toate au eclozat, toate au reușit să ajungă la stadiul final și au reușit să iasă. Dar asta se întâmplă la toate speciile, nu doar la cicade. Uitați ce s-a întâmplat în Deltă, este invazie de lăcuste, dar nu se întâmplă în fiecare an. O dată la câțiva ani”, explică Iorgu.

În afară de România și de Slovenia, Tomi Trilar a studiat fauna de cicade și din alte țări din Peninsula Balcanică, inclusiv din Grecia, Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord.

Foarte interesant este că Trilar a documentat în detaliu apariția primei specii de cicadă din zona mediteraneeană (Cicada orni) în Ljubljana, capitala Sloveniei. În urmă cu 15 ani, a auzit cântecul venind dintr-un cireș din zona gării din oraș: „M-am urcat în copac și am vrut să o culeg, dar am decis să nu colectez pentru a vedea ce se va întâmpla cu populația. Așa că am lăsat acest mascul acolo, probabil că erau și femele.”

„Timp de 5 ani, populația a fost în creștere. Am avut o iarnă foarte severă, iar după această iarnă populația a dispărut. Dar într-un an a apărut o nouă populație și acum este practic în toată Ljubljana. Dar numai în interiorul orașului. Nu intră în păduri. Probabil, în interiorul pădurilor încă nu este suficient de cald. Deci presupunem că acesta este efectul încălzirii globale, că este suficient de cald pentru ca larvele să poată supraviețui iernii”, explică entomologul sloven.

Geografia Sloveniei și faptul că prima cicadă a apărut în zona gării îl fac pe Trilar să considere că Cicada orni a ajuns în Ljubljana prin transportul feroviar de mărfuri. Capitala are linie feroviară directă cu Koper, un port de pe coasta slovenă a Mării Adriatice, unde Cicada orni este o specie des întâlnită. În plus, sud-vestul țării este separat de un lanț înalt de munți calcaroși, peste care speciile mediteraneene nu trec în mod normal, arată entomologul: „Este posibil să fi sosit cu puțin pământ, ca larvă, și apoi să fi eclozat aici. Probabil erau mai mult de un exemplar, deoarece în anul următor populația a fost mai mare. (…) În Ljubljana a fost prima înregistrare pentru această specie peste acest „zid”, la 700 de kilometri de țărm. Această specie este foarte comună acolo, deci probabil a venit de pe litoralul nostru, nu de altundeva.”

„Această specie este atât de zgomotoasă încât, dacă ești atent sau asculți, așa cum ascult eu sunetele din jurul meu, este imposibil să o ratezi. Sunt sigur că eu sau colegii mei, dacă această specie ar fi fost prezentă cu un an sau 2 înainte, am fi auzit-o”, continuă el.

În ceea ce privește cicadele din București, Trilar spune că e greu de apreciat dacă, la origine, acestea au ajuns în capitala României tot prin transportul de mărfuri din zona de litoral sau dacă insectele s-au distribuit pur și simplu în mod natural, din aproape în aproape. Însă, dat fiind faptul că între Dobrogea și București nu există un lanț muntos care să le blocheze accesul (așa cum se întâmplă în cazul Sloveniei), este posibil ca cicadele să se fi răspândit în mod natural în zona de câmpie.

Transferul de specii de insecte prin transportul de mărfuri nu este ceva nemaiîntâlnit. Trilar dă exemplul unei specii de cicadă din Asia de Sud-Est care a fost observată în Geneva: „Porturile sau gările mari au și specii tropicale. La Geneva, acum un an, a fost văzută o specie din Asia de Sud-Est. Probabil a venit odată cu florile ornamentale, cu solul.”

Cel mai probabil tot așa s-a întâmplat și în cazul speciei Tibicina steveni, o cicadă care este distribuită în mod normal în Macedonia de Nord, Grecia, Bulgaria, Turcia și Asia, dar care în ultimele 2 decenii a apărut tocmai în Ticino, în Alpii elvețieni. Acum, acolo există o populație stabilă de Tibicina steveni, arată Trilar.

„Este interesant că Hematodes a apărut în acest an și în Olanda. Acum o săptămână am primit înregistrarea. Este pentru prima dată – cel puțin prima dată când au fost înregistrate. Alte specii de cicade nu aveau. Probabil are legătură și cu creșterea temperaturilor și cu transportul. Cel puțin în Olanda, prin porturile mari din Amsterdam și Rotterdam, ajung exemplare care eclozează din anumite plante. Olanda importă o mulțime de plante diferite, inclusiv solul. La muzeu există o colecție foarte interesantă de cicade exotice care au fost importate”, mai spune Trilar.

Deși cicadele se regăsesc pe toate continentele cu excepția Antarcticii, cele mai multe specii trăiesc în zonele tropicale. „Ele sunt obișnuite să trăiască mai mult în zone calde. Cele mai multe specii sunt în zona ecuatorială, tropicală, mediteraneeană și, cu cât te îndrepți către nord, sau către foarte-foarte sud, numărul lor ca specii scade”, explică Iorgu.

În Europa există în jur de 70 de specii de cicade descrise deja de specialiști și încă 17 care au fost colectate, dar încă nu au fost descrise științific, explică Trilar, și completează că, la nivelul continentului nostru, aproximativ jumătate dintre speciile de cicade sunt în zona mediteraneeană, iar cealaltă jumătate în zonele montane.

„În Elveția, Cicadetta montana ajunge la 2.200 de metri, deoarece există păduri (la această altitudine – n.r.). În Slovenia nu avem păduri la înălțimi așa de mari, încât ajung la aproximativ 1.400, excepțional 1.600. În Grecia există 35 de specii: două treimi sunt la Mediterana, în zonele calde, iar o treime este în munți”, mai spune specialistul.

În Europa, cea mai nordică țară în care trăiesc cicade este Norvegia. Deși pare greu de crezut, mai ales pentru cei care asociem cicadele cu zonele calde de la mare, în Norvegia trăiește demult timp o populație de Cicadetta montana. „Dar nu sunt active în fiecare an. În fiecare al doilea sau al treilea an, deci probabil este doar o generație”, menționează entomologul.

6 lucruri uimitoare despre cicade

1. Cicadele sunt vietăți extrem de vechi pe această planetă, ce au apărut în Triasicul târziu, o perioadă geologică de acum mai bine de 200 de milioane de ani.

2. Una dintre cele mai gălăgioase insecte din lume este o cicadă din Asia de Sud-Est numită Tacua speciosa. Cântecul ei ajunge până la circa 120 de decibeli. „Are un zgomot foarte puternic, dacă stai foarte aproape de ea riști să surzești, pe moment cel puțin”, explică Iorgu.

3. Cea mai mare cicadă cunoscută este Cicada împărăteasă (Megapomponia imperatoria), originară din Asia de Sud-Est. Lungimea corpului ajunge la 7 cm, iar anvergura aripilor este de 18-20 cm.

4. În Statele Unite trăiesc așa-numitele cicade periodice. Acestea sunt specii de cicade cu un ciclu de viață foarte lung, de 13 sau de 17 ani. Practic, speciile respective ies din pământ pentru a se reproduce ca adulți doar o dată la 13, respectiv la 17 ani. În rest, stau în sol în stadiul de larvă. „Atunci când vine generația mare – se numește cohortă – sunt 4 specii de cicade de 17 ani în număr atât de mare, încât nu poți vorbi sub copaci pentru că sunt foarte gălăgioase”, explică Trilar, care a participat la un congres în SUA chiar într-un an în care a ieșit din pământ o astfel de cohortă: „Și în campus, unde nu erau foarte mulți copaci, erau atât de zgomotoase încât nu puteam vorbi afară. A fost cu adevărat uimitor”, continuă el.

Nimfele cicadelor periodice ies din pământ aproape în același timp (la 13 sau la 17 ani), în populații uriașe, care uneori depășesc 1,8 milioane de indivizi pe jumătate de hectar. „Se pare că în America e o adaptare la prădători faptul că ies toate odată din 17 în 17 ani sau din 13 în 13 ani. E un fel de adaptare la alte specii care se hrănesc cu ele. Și practic stând atât de mult în pământ, dacă au prădători care au un ciclu de viață de 4-5 ani, reușesc să îi depășească, să trăiască mai mult decât ei”, explică Iorgu.

5. Greierele leneș din fabula „Greierele și furnica”, care cântă toată vara, iar când vine iarna se roagă de intransigenta furnică să îl ajute cu mâncare, era, la origine, o cicadă. Atât în fabula lui Esop, fabulistul grec din antichitate, cât și în fabula lui La Fontaine (La Cigale et la Fourmi), scriitorul francez din secolul XVII, cicada era cântăreața neobosită care își trăia viața de parcă n-ar exista ziua de mâine. Ulterior, când fabula a fost tradusă în română, cicada a fost transformată în greiere, cel mai probabil deoarece era un cântăreț mai cunoscut în România decât cicada însoritelor insule grecești de la Mediterana.

6. În România, unele specii de insecte care produc pagube pomilor sau culturilor agricole sunt denumite în limbaj popular „cicade” (de exemplu, cicada viței de vie sau cicada meliferă). În realitate însă, aceste specii de dăunători nu sunt cicade: nu cântă și nici nu fac parte din aceeași familie precum cicadele. Cu excepția zgomotelor puternice care pot fi deranjante pentru unele persoane, cicadele nu produc alte neplăceri și nu sunt considerate dăunători.

Surse foto: Muzeul Sloven de Istorie Naturală din Ljubljana, Wikipedia.org.
Surse audio: cicadasong.eu

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: