AcasăAlegerile editorilorChina a atras mai multe investiții străine decât SUA, în 2020

China a atras mai multe investiții străine decât SUA, în 2020

-

Potrivit cifrelor adunate de Organizația Națiunilor Unite, China a depășit Statele Unite ale Americii, pentru prima oară în istorie, în topul celor mai căutate țări pentru investițiile străine directe.

Dacă investițiile străine în SUA aproape că s-au înjumătățit, anul trecut, fapt care a dus la pierderea primului loc în top. Pe de altă parte, investițiile străine în firmele chineze au crescut cu 4%.

Este încă o dovadă a influenței tot mai mari pe care o are China pe scena economică internațională.

Companiile din China au atras investiții străine directe de 163 de miliarde de dolari în 2020, față de cele 134 de miliarde de dolari care au ajuns în SUA.

În 2019, americanii reușiseră să adune 251 de miliarde de dolari din investiții străine.

Experții susțin că noile date indică o mutare a Chinei către centrul economiei globale, care este ocupat de multă vreme de către SUA, cea mai mare economie a lumii.

China, care se află într-un război comercial cu SUA, ar urma să devină cea mai mare economie a lumii în 2028, potrivit Centrului pentru Economie și Cercetare a Afacerilor, citat de BBC.

Investițiile străine în SUA erau de 472 de miliarde de dolari în 2016, când China se lăuda doar cu 134 de miliarde. De atunci, investițiile directe în China au continuat să crească, în schimb cele din SUA au scăzut constant.

Mai mult, în timp ce economia americană suferă de pe urma pandemiei de COVID-19, China a înregistrat o creștere a Produsului Intern Brut de 2,3% în 2020, fiind singura mare economie a lumii care a reușit să rămână ”pe plus” anul trecut.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...