CFR ar putea scumpi din nou biletele

FOTO: Răzvan-Victor Preda/CFR Călători - Facebook
FOTO: Răzvan-Victor Preda/CFR Călători - Facebook

CFR Călători ar putea majora prețul biletelor, de anul viitor, dacă inflația va crește foarte mult, dar și în funcție de subvenția pe care o va primi de la buget în 2023.

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, , a declarat după audierile din comisia de specialitate a Camerei Deputaților că în legislație se spune că majorarea prețurilor este impusă de rata de inflație.

„După cum vedeţi, rata de inflaţie, am citit astăzi declaraţia domnului profesor Păun, e posibil să ajungă la sfârşitul anului la 20%. Vom analiza la sfârşitul anului pe bugetul viitor, depinde de nivelul subvenţiei, şi dacă intrăm tot aşa într-o situaţie cu preţuri necontrolate este posibil să luăm în analiză creşterea”, a declarat directorul Preoteasa.

Întrebat dacă o eventuală decizie de majorare a preţurilor la bilete este una tehnică sau ultimul cuvânt îl va avea ministrul Transporturilor, Preoteasa a răspuns: „Este o decizie tehnică cuplată cu o decizie politică, dat fiind că majorarea tarifelor se face prin ordin de ministru, ministrul fiind om politic”.

În context, el a afirmat că, la sfârşitului anului, compania nu va înregistra arierate, însă va exista o pierdere financiară preliminată de 600 de milioane de lei, din cauza preţurilor mari la curentul electric şi la combustibil. Dacă înainte de sfârşitul anului trecut factura la energie a CFR Călători era de 16 milioane lei/lună, în august 2022 valoarea acesteia ajunsese la 42 de milioane de lei.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.