CEx PSD: Cine face un pas în spate? Liviu Dragnea sau răzvrătiții din partid

liviu dragnea miting psd familia tradițională
Foto: Liviu Dragnea Facebook

Comitetul Executiv al PSD se reunește azi, de la ora 12:30, pentru a-i decide soarta președintelui Liviu Dragnea, contestat de numeroase filiale județene.

Mai mulți lideri PSD, printre care Paul Stănescu și Gabriela Firea, îi cer lui Dragnea să își dea demisia imediat atât din funcția de șef al partidului, cât și din cea de președinte al Camerei Deputaților.

Liderii PSD se întâlnesc azi, la Parlament, într-un Comitet Executiv convocat de urgență, după ce vicepremierul Paul Stănescu, primarul Capitalei Gabriela Firea și vicepreședintele partidului Adrian Țuțuianu au semnat o scrisoare foarte critică la adresa lui Liviu Dragnea.

Liderul PSD a declarat că nu are nicio intenție să își cedeze funcția, explicând că aceasta nu se ”ia cu japca”.

Ce i se reproșează lui Dragnea

Contestatarii îi reproșează situația juridică vulnerabilă, dar și faptul că a ajuns sub scorul partidului în ceea ce privește încrederea populației. ”Sunt deja la minus”, a încercat o glumă Dragnea înainte de CEx.

Contestatarii lui Dragnea trebuie să strângă 35 de voturi pentru a-l înlătura pe acesta de la șefia partidului, iar votul se anunță a fi foarte strâns. Chiar dacă se impune azi, Liviu Dragnea ar putea pierde sprijinul multor parlamentari PSD.

Un lucru e cert, indiferent de tabăra în care se află liderii PSD: ”Partidul trebuie să rămână la guvernare”. Acest mesaj a fost transmis în masă de toți cei care au drept de vot în Comitetul Executiv.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: