Curtea de Apel de la Belgrad a respins cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiță, arestat în capitala Serbiei în aprilie 2017 în baza unui mandat de arestare emis de statul român, relatează Știrile TVR.
Decizia este definitivă.
Curtea de Apel a menţinut decizia Înaltei Curţi de la Belgrad, care a respins cererea de extrădare în baza faptului că, printr-o hotărâre a Oficiului pentru Azil al Ministerului de Interne sârb, lui Ghiţă îi fusese acordat azil în Serbia în iunie 2018, dată fiind „ameninţarea de persecuţie în ţara de origine din cauza opiniilor lui politice”.
Potrivit Curţii de Apel, tribunalul de primă instanţă a decis în mod corect că situaţia lui Sebastian Ghiţă se va deteriora în cazul extrădării lui în România.
Sebastian Ghiţă a fost arestat în Belgrad în aprilie 2017 în baza mandatului emis în România, fiind suspectat de comiterea a opt infracţiuni. Însă el a fost pus în libertate în scurt timp, la sfârşitul lunii mai 2017, după ce avocatul său a depus o cauţiune de 200.000 de euro.
Sebastian Ghiță, scăpat printre degete de statul român
Sebastian Ghiță a dispărut din România în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, după ce a fost pierdut de polițiștii care îl filau. El se afla sub control judiciar la acea dată și trebuia să se prezinte regulat la poliție.
În ianuarie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să admită cererea DNA de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiță, după ce nu s-a prezentat la poliție și a încălcat măsurile controlului judiciar.
Potrivit ziare.com, fostul deputat PSD Sebastian Ghiță este cercetat în trei anchete la DNA și are două dosare pe rolul instanțelor, în care a fost achitat în faza de fond.
Într-unul din dosarele de la DNA, Sebastian Ghiță este cercetat pentru spălare de bani în cazul organizării vizitei în România a fostului prim-ministru britanic Tony Blair.
Într-un alt dosar, Sebastian Ghiță este cercetat la DNA pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat în dosarul Hidro Prahova. Este o anchetă privind fraude cu fonduri europene în cadrul unui proiect derulat prin SC Hidro Prahova, firmă deținută de Consiliul Județean Prahova.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: