Cercetătorii vin cu vești bune pentru persoanele care suferă de calviție

O cercetătoare spaniolă a descoperit un posibil tratament împotriva uneia dintre cele mai comune boli a bărbaților, calviţia. Acest tratament ar putea fi dezvoltat cu ajutorul leucocitelor.

Mirna Perez-Moreno este medic oncolog la Centrul Naţional de Cercetări împotriva Cancerului din Madrid. În timp ce testa o serie de medicamente antiinflamatorii, în cadrul unor studii realizate pe şoareci, cercetătoarea a descoperit o creştere surprinzătoare a firelor de păr din blana animalelor testate.

Pentru că i s-a părut incredibil acest lucru, a analizat în continuare fenomenul și a descoperit că acesta era stimulat de celulele macrofage, care derivă din anumite globule albe, numite și monocite, acestea fiind produse de sistemul imunitar pentru a lupta contra infecţiilor şi pentru a curăţa ţesuturile necrozate.

Cercetătorii au descoperit că macrofagele, care îndeplinesc în mod tradițional funcția de a lupta împotriva infecțiilor, sunt implicate și în activarea celulelor stem din care se dezvoltă ulterior foliculii (mici formații anatomice în formă de săculeț) din care cresc firele de păr.

Potrivit cercetătoarei spaniole, celulele macrofage acţionează în apropierea celulelor suşă, iar foliculii de păr ar putea fi stimulaţi să crească, fără a mai fi nevoie de un transplant de păr, care este un tratament destul de costisitor pentru oamenii de rând.

Autorii cercetării sunt de părere că, deşi studiul a fost realizat pe şoareci, ar putea fi utilizat pentru punerea la punct a unor tratamente pe pacienţi umani, tratamente care să stimuleze creşterea firelor de păr.

Ei spun, de asemenea, că studiul ar putea fi utilizat pentru dezvoltarea unor tratamente ce vizează regenerarea ţesuturilor și cancerul, informează sciencedaily.com.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.