Guvernul României a decis ca persoanele care lucrează în cercetare și dezvoltare să fie scutite de taxa de 16% pe salariu sau venit începând cu luna august.
Prin această măsură, care are un impact minor asupra veniturilor aduse la bugetul statului, Guvernul României vrea să stimuleze serviciile de dezvoltare și cercetarea autohtonă, două domenii care se confruntă de ani buni cu probleme financiare.
”România cheltuie de 20 de ori mai puțin pe cap de locuitor, față de media europeană, în domeniile de cercetării și dezvoltării. Pe de altă parte, vedem cum în multe sectoare se creează locuri de muncă pentru ingineri, specialiști și cercetători, care sunt căutați tot mai mult pentru a adăuga valoare investițiilor făcute în România, în diverse sectoare economice”, spunea premierul Dacian Cioloș într-un interviu acordat la începutul săptămânii.
”Prin aceste măsuri sperăm să atragem atât investiții din partea companiilor private în cercetare și dezvoltare, cât și interesul tinerilor pentru aceste domenii”, a adăugat Cioloș.
O scutire de taxe similară a fost acordată, o perioadă lungă de timp, programatorilor din domeniul IT.
În prezent, România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea cheltuielilor cu cercetarea din Produsul Intern Brut.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandare GreatNews:
O bibliotecă gratuită a fost deschisă într-un aeroport din România
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:









O AFIRMATIE FUNDAMENTAL GRESITA!!!
ROMANIA SE SITUEAZA PE PRIMU LOC IN TOPUL CERCETARILOR ASUPRA LEGILOR INITIATE IN REGIM SPECIAL IN BENFICIUL UNOR TRUSTURI CRIMINALE CARE-SI EXPERIMENTEAZA “A LA AUSCHWITZ” MEDICAMENTELE, VACCINURILE, ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC, INFESTATE RADIOLOGIC, CHIMIC, ETC. CERCETARI FUNDAMENTALE IN PRIVINTA EXTINDERII NUMARULUI DE CAZURI PENALE CU IMUNITATE PARLAMENTARA, CERCETARI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA ACORDAREA DE GRATIERI FISCALE, AMNISTII PENALE, ACORDAREA DE GRATUITATI TOTALE, DEZINCRIMINAREA TUTUROR FAPTELOR PENALE SAVARSITE DE POLITICIENI SI “ORGANELE” SPECIALE!!!
IN PRIVINTA DEZVOLTARII PERMANENTE A VENITURILOR PARLAMENTARILOR, SERVICIILOR SPECIALE. TOT IN TOP UE NE AFLAM SI IN PRIVINTA CERCETARII METODELOR ATIPICE DE DISTRUGERE A PROPRIULUI POPOR PRIN ELIMINAREA AGRICULTURII AUTOHTONE, ERADICAREA CLASEI DE BAZA A SOCIETATII – TARANIMEA, IMPLEMENTAREA PROGRAMELOR DE PEDOFILIZARE A ELEVILOR INTREGULUI SISTEM DE INVATAMANT PRIN ORELE DE EDUCATIE PORNOGRAFICA SI MASTURBARE, CHIAR DIN ANII DE GRADINITA!!! SUNTEM DEASEMENEA FRUNTASI LA CERCETARI IN DOMENIUL DISTRUGERII TOTALE A MEDIULUI PRIN ELIMINAREA TOTALA A PADURILOR, PRECUM SI A PASARILOR PERICULOASE PRECUM CIOCARLIILE SI PRIVIGHETORILE, PRECUM SI PRIN PROGRAME DE GENUL “CHEVRION”. NU IN ULTIMUL RAND, OCUPAM DEASEMENEI UN LOC DE FRUNTE IN CERCETAREA TUTUROR RESURSELOR DE METALE PRTIOASE SI RARE, PENTRU COMBATEREA POLUARII PAMANTULUI TARII CU AUR SI ARGINT!
CERCETAM TOTODATA PE TOTI CEI CARE AU INDRAZNEALA A LUA ATITUDINE IMPOTRIVA SERICIILOR SPECIALE ALE TIGANILOR, ORI A MODULUI LOR DE CONLUCRARE INTIMA CU ORGANELE SPECIALE ABILITATE ALE STATULUI, CA SI IN CAZUL ALTOR ASEMENEA ENTITATI APARTINAND UNOR INVESTITORI STRATEGIGICI CARE NU-SI POT REALIZA PROGRAMELE INVESTITIONALE NESTANJENITE IN ACEASTA PARTE DE EUROPA!
Enuntarea de catre PM Ciolos drept cauza principala care duce la “inapoierea” Romaniei in domeniul cercetarii si inovarii (”România cheltuie de 20 de ori mai puțin pe cap de locuitor, față de media europeană, în domeniile de cercetării și dezvoltării”) arata ca domnia sa HABAR NU ARE care este cauza principala a acestei situatzii. Probabil d-l presedinte al ANCSI, cercetator fost Humboldt-ist, l-a incantat cu aceasta ideie pur populista “care are un impact minor asupra veniturilor aduse la bugetul statului”, iar fraierul priceput in ale agriculturii s-a grabit sa marsheze. Din pacate, daca d-l PM ar fi avut grija sa aplice macar la nivel minim principiile rentabilitatii, valabile si in agricultura, ar fi putut, poate, vedea care e realitatea. Iar aceasta consta in faptul ca inshishi guvernatzii sunt vinovatzi pentru faptul ca suma “de 20 de ori mai mica” cheltuita in Romania pentru cercetare nu POATE produce mare lucru. In plus, caracterul discriminatoriu, deci anticonstitutional, al acestei masuri este mai mult decat evident, atata vreme cat cercetarea romaneasca este finantata aproape exclusive de la bugetul public. Banii publici ajung la institutii de cercetare cu pretentzii de administrare “private” prin concursuri de proiecte din a caror fundamentare lipseste tocmai criterial de baza al dezvoltarii economice si sociale dorite, anume abordarea (impuse, daca e necesar) de teme cu cea mai clara prespectiva de aplicabilitate practica. Daca doar “vizibilitatea” internationala continua sa fie principalul criteriu al evaluarii rezultatelor proiectelor de cercetare finantate public, atunci adio dezvoltare prin innoire si inovatie. Cercetatorii romani sunt foarte abili in a-si vinde rezultatele de clara inutilitate practica drept marete realizari in ceea ce priveste “vizibilitatea”, dar fug ca dracu’ de tamaie cand li se cer rezultate cu aplicabilitate economica, pe care le amana, mereu, pentru un viitor incert, “fiindca nu avem mijloace”. Or, intr-o tara in care s-au cheltuit bani multi, europeni mai ales, dar si romanesti, pentru o dotare remarcabila cu aparatura avansata, cauza principala a ineficientei in inovare este in primul rand nivelul superficial al pregatirii profesionale – precum si cel etic – al cercetatorilor romani. Vrem, nu vrem, atingem aici problema doctoratelor, care este cam acelasi in toate domeniile in Romania precum in domeniul lui Ponta. Deci, trebuie inceput din alta parte ! Poate “agricultorul”
technocrat Ciolos sa inteleaga asta ? Aparent, nu, fiindca, foarte probabil are sfatuitori ce apara interese partizane si sunt complet dezinteresati de necesitatea schimbarilor majore ce sunt necesare in domeniul cercetarii stiintifice romanesti, universitare si extrauniversitare; sau pur si simplu habar n-au de ce trebuie sa faca. Masura scutirii de taxe in chestiune mi se pare aberanta, iar neglijarea adevaratelor masuri necesare progresului in acel domeniu mi se pare o clara dovada de incompetent a guvernului “technocrat”, pentru care isi pune capul in joc d-l Ciolos, pe care-l vad, totusi, ca pe un om cinstit. Aferim !