AcasăEconomicCercetătorii români au inventat hrana viitorului, valabilă 50 de ani

Cercetătorii români au inventat hrana viitorului, valabilă 50 de ani

-

Mai mulți profesori ai Universității Politehnică din Timișoara lucrează la o rețetă pentru hrana viitorului, respectiv fructe și legume conservate prin criogenare.

Produsele astfel obținute își păstrează toate proprietățile și pot fi consumate chiar și după 50 de ani. În plus, constituie o rezervă bună în cazul unui dezastru natural, spun cercetătorii.

Acum, reprezentanții universității se gândesc să obțină fonduri europene și să  producă în cantități industriale astfel de alimente.

Rețeta profesorilor timișoreni face ca fructele și legumele conservate să fie identice cu cele pe care le mănâncă astronauții, în spațiu.

În ceea ce privește procesul de conservare, mai întâi, fructele sunt înghețate la o temperatură de  -55 de grade. Imediat începe faza a doua a procesului, de liofilizare, prin care apa deja înghețată din fructe este transformată din stare solidă, în stare gazoasă.

“Se scoate câte o alveola, introducem alimentul, îl punem în aparat și îi dăm drumul la vid, pentru a scoate aerul, și așa începe înghețarea foarte rapidă, pe particole foarte mici, îngheață în câteva secunde”, a explicat unul dintre cercetătorii implicați în proiect, citați de stirileprotv.ro.

Cum fenomenul conservării este unul reversibil, fructele pot fi consumate atât în stare uscată, cât și rehidratate, dupa ce sunt ținute câteva minute în apă.

Până acum, cercetătorii de la Timișoara au studiat peste 55 de alimente și au ajuns la concluzia că hrana liofilizată își păstrează toate proprietățile chiar și timp de 50 de ani.

“Se păstrează mineralele, vitaminele, considerăm că se poate face un depozit și fiecare comunitate să beneficieze de un depozit și o garanție că își poate asigura alimentele chiar dacă se întâmplă un dezastru, Doamne ferește, un dezastru biologic”, a afirmat Dumitru Mnerie, profesor Universitatea Politehnică Timișoara.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...