Proteste în Myanmar, în 2007 / Foto: racoles Wikimedia Commons
Autorităţile din Myanmar au abolit oficial cenzura în presă, începând de astăzi. Astfel, ultimele restricţii impuse publicaţiilor ce abordau subiecte politice şi religioase au fost ridicate, a anunţat AFP, potrivit Agerpres.
Departamentul pentru înregistrarea şi monitorizarea presei al Ministerului local al Informaţiilor „a autorizat toate ziarele din categoria „politică” şi „religie” să publice (articole) fără a-i trimite în prealabil textele”, arată ministerul pe site-ul său de internet.
Potrivit comunicatului, „cenzura asupra tuturor publicaţiilor locale a fost ridicată din data de 20 august a.c.”, ceea ce arată o liberalizare progresivă a presei, după instalarea noului regim în martie 2011, menţionează AFP.
În paralel, autorităţile lucrează la un proiect de lege a presei, cu privire la care au fost consultate diferite publicații. Totodată, ar urma să fie creat un Consiliu al presei.
Până acum, Myanmar se număra printre ţările cu cel mai scăzut nivel de libertate a presei – locul 169 din 179, potrivit organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. În ultimele luni, mai mulţi ziarişti aflaţi în detenţie au fost eliberaţi, la fel ca alţi deţinuţi politici, în contextul în care regimul instalat după junta militară a pus în aplicare reforme politice.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: